Circ la sesiunea extraordinară. "Ne facem că muncim, domnul Dragnea e în vacanţă, cvorum nu avem"

Data publicării:
PARLAMENT agerpres_7827797

Scandal în Parlament din cauza sesiunii extraordinare. Opoziţia susţine că aleşii au fost chemaţi din vacanţă, fără respectarea Constituţiei şi a regulamentelor celor două Camere. Şi se gândeşte chiar să sesizeze Curtea Constitutională. În ciuda criticilor, şedinţele de plen au avut loc iar ordonanţele de urgenţă pentru care s-au reunit parlamentarii au fost trimise la comisiile parlamentare.

La şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor au participat doar patru membri din cei 13. Preşedintele de şedinţă Florin Iordache a convocat totuşi plenul.

Ioan Munteanu - liderul deputaţilor PSD: „Ieri au fost sunaţi toţi membru BP la telefon cărora li s-a luat acceptul pentru convocarea sesiunii extraordinare”.

Dan Barna - deputat USR: „Suntem într-o ilegalitate crasă. Nu există instituţia şedinţei de Birou Permanent telefonică.”

Deputatul Uniunii Salvaţi România, Cristian Ghinea a povestit pe Facebook cum a avut loc această convocare:

„Te sună:

- Alo, sunt de la secretariatul general, dl Ghinea?

-Da. Dl președinte Dragnea convoacă sesiune extraordinară, sunteți de acord?

- Nu.

- Bine, pa.

Dacă știam, nu răspundeam la telefon, să îmi dea Dragnea bip.”

Parlamentarii PNL şi cei ai USR se gândesc acum sesizeze Curtea Constituţională.

Ludovic Orban, preşedintele PNL: „O sesiune extraordinara poate fi convocată de preşedinte, de BP reunite sau o treime dintre parlamentari. Nu avem niciuna dintre aceste condiţii.”

Aleşii au criticat şi absenţa lui Liviu Dragnea, care e, din nou, în concediu.

Victor Ponta – deputat: „E o mica mascaradă, noi ne facem că muncim, cel care a convocat sesiunea, domnul Dragnea e în vacanţă, cvorum nu avem, ne-am făcut că am făcut o şedinţă”.

În apărarea lui Liviu Dragnea a sărit Florin Iordache.

Florin Iordache, vicepreşedintele camerei: „Nu putem să ne stabilim vacanţele dupa ordonanţele pe care le va da guvernul”

Aceeaşi poveste şi la Senat.

Mario Oprea - liderul senatorilor PNL: „Membrii grupului PNL sunt prezenţi, dar nu participă la acest simulacru de şedinţă”.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului: „Aţi ales să fiţi pe culoar în trecere pe la senat cu toate că obligaşia de serviciu ar trebui să determine pe colegi să fie prezenţi”.

Toate cele nouă ordonanţe de urgenţă aflate la Senat au fost trimise la Comisii. Printre ele, cea care plafonează la 8.500 de lei indemnizaţia de creşterea a copilului şi cea privind pensiile speciale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...