Cioroianu îi dă replica lui Marga: Ar fi trebuit să cunoască poziția României. Vorbim de alianțe, nu de sfere de influență

Data actualizării: Data publicării:
adrian cioroianu comenteaza la digi24 declaratiile lui serghei lavrov despre hitler evreu
Istoricul Adrian Cioroianu, fost ministru de externe, Foto: captură video Digi24

Istoria a demonstrat că este o fantasmă să crezi că un vecin agresiv va fi mulțumit dacă îi dai o bucată de teren, a declarat la Digi24 Adrian Cioroianu, fost ministru de Externe, care a comentat declarațiile prin care fostul ministru Andrei Marga a susținut retorica Kremlinului privind cedarea de teritorii. Marga ar fi trebuit să știe că în România vorbim de alianțe, nu de sfere de influență și că țara noastră susține Carta ONU.

"Nu sunt multe de spus. Era absolut firesc că și România să aibă porția ei de iliberali, de oameni care să rezoneze la ce spune Viktor Orban sau Vladimir Putin.

E bine să știm fiecare ce gândește, iar din acest punct de vedere, la rândul meu mă gândesc la Andrei Marga mai puțin ca la un fost ministru și mai mult ca la un profesor. Cât era ministru, știe că toate guvernele României, România susține Carta ONU, potrivit căreia modificările de granița nu se fac în maniera pe care o încearcă Putin.

A pleca de la fantasma că dacă dai unui vecin agresiv o bucată de teren îl vei mulțumi, istoria a demonstrat că ne înșelăm. Dacă unui stat agresiv îi faci o cedare, va deveni și mai agresiv. 

Mai e și fantasma neutralității, că Români nu are ce căuta, că nu e treaba noastră. Treaba noastră e pentru că e vorba de valorile pe care statul român le-a construit de 30 de ani.

Istoria arată că ori de câte ori am încercat să rămânem neutri în această zonă, pur și simplu nu ne-a ieșit. De pe vremea lui Carol I până la Ceaușescu, care uneori semnala stânga și o lua dreapta. 

Legat de guvernele în care Marga a fost parte, poziția României e împotriva sferelor de influență. Politic, diplomatic, vorbim de alianțe, nu de sfere de influență. E mare diferență între ele", a explicat Adrian Cioroianu.

"Suntem într-o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii Ungariei - Transcarpatia, Poloniei - Galiția, României - Bucovina și Rusiei - Donbasul și Crimeea. Sunt teritorii ale altor țări. Ne cramponăm, asta e, va fi conflict. Să fim foarte limpezi - cât timp nu se rezolvă printr-o discuție și cu America, și cu Rusia, și cu Germania, și cu Ucraina și cu China situația și nu se va ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi", a spus Andrei Marga, răspunzând unei întrebări pe tema războiului din Ucraina.
 

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri