Cioloş: Dragnea să fie luat la întrebări de procurori. Privirea fixă nu înseamnă dovezi

Data actualizării: Data publicării:
dacian_ciolos_fb

Fostul premier Dacian Cioloş a afirmat marţi seară, la Realitatea TV, că procurorii sau alte instituţii ale statului ar trebui să îi ceară preşedintelui PSD Liviu Dragnea dovezi privind afirmaţiile sale conform cărora mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei a fost finanţat din afara ţării, scrie News.ro.

ciolos_inquam_octav_ganea_ILUSTRATIE_CIOLOS_10_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

„Nu am văzut nicio probă, nicio dovadă care să însoţească aceste afirmaţii şi domnul Dragnea e obişnuit să arunce câte o petardă fără să aducă nicio dovadă, doar acea privire fixă în camerele de luat vederi, fără să aibă nicio clipire atunci când minte, să continue să manipuleze fără să dovedească acest lucru. Eu cred că cel care ar trebui să fie luat la întrebări pentru astfel de afirmaţii ar trebui să fie domnul Dragnea. Să fie luat la întrebări de procurori sau de alte instituţii abilitate care să ceară să dovedească ceea ce spune pentru că e a nu ştiu câta oară într-un an şi jumătate când domnul Dragnea aruncă acuzaţii în stânga şi în dreapta fără să dovedească ceva. Şi are grijă să spună «nu ştiu, eu am auzit, mi-au spus alţii», dar haideţi să vedem, haideţi să cercetăm. Dar de ce nu vine domnul Dragnea cu dovezile respective? De ce trebuie să vină la televizor să bage spaima în români fără să aducă nicio dovadă?”, a afirmat Dacian Cioloş.

Fostul prim-ministru a spus că, în opinia sa, afirmaţiile privind finanţarea din afara ţării a protestelor antiguvernamentale reprezintă doar „un element în plus al acestei diversiuni pe care domnul Dragnea încearcă să o întreţină, că dânsul e atacat, că toţi liderii PSD sunt atacaţi, că România e aproape în prag de război civil, pentru ca PSD-ul să continue să atace justiţia şi să-şi protejeze propriii oameni care se simt cu musca pe căciulă”.

PSD solicită instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august din Piaţa Victoriei. PSD spune că cetăţenii României au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, iar astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

„Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale", se arată într-un comunicat de presă transmis de PSD.

De asemenea, social-democraţii sunt de părere că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august "conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român".

PSD mai susţine că astfel de lucruri nu pot rămâne neinvestigate.

„Astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă. Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România”, consideră social-democraţii.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, că în baza informărilor primite de la SRI nu a avut indicii că acţiunea de protest din 10 august a fost organizată sau susţinută de o anumită entitate, organizaţie sau că s-au primit finanţări externe, dar că instituţiile statului ar trebui să facă verificări, având în vedere "filmuleţele" apărute în spaţiul public şi "aspectele care reies din acele înregistrări".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat duminică seară la Antena 3 că instituţiile statului n-au greşit cu nimic când au intervenit în forţă în Piaţa Victoriei în 10 august, având suficiente elemente “ca să vorbim de o tentativă de lovitură de stat”. Dragnea a mai spus că este convins că săptămâna viitoare vor ieşi la iveală dovezile că protestul a fost o tentativă de lovitură de stat şi a fost finanţat din plan extern.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
DIGI RCS RDS vine cu o veste bună pentru toți abonații la TV din România, un cadou de Crăciun
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Hailey Bieber, super cool într-o jachetă de piele și colanți scurți, la câteva zile după ce Selena Gomez și-a...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Prima cameră video inteligentă care depistează șoferii drogați sau băuți. Cum funcționează
Newsweek
De ce pensia în ianuarie va fi livrată cu o întârziere de 7 zile? Cât vor fi noile pensii indexate?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Charlize Theron uimește cu recenta sa transformare de look: Elvira din „Scarface”. Michelle Pfeiffer a...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...