Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat vineri că, în momentul de faţă, candidatul pentru funcţia de primar general din partea PSD este Gabriela Firea, însă „în interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL”.
„În momentul acesta am stabilit o alianţă electorală. În acest moment, candidatul pentru funcţia de primar general e doamna Gabriela Firea din partea PSD. În interiorul coaliţiei, la fel cum am stabilit şi o alianţă, urmează să vedem dacă vom merge separat în această confruntare politică sau mergem împreună cu cei de la PNL. Deci sunt ferm convins că, în următoarea perioadă, se va lămuri acest lucru”, a spus Marcel Ciolacu, întrebat cine va fi propus pentru funcţia primar general Bucureştiului din partea PSD, vineri la Târgu-Mureş.
Declarația vine după ce, miercuri, Ciolacu a spus „cea mai mândră muncă e să fii ales la tine, în orașul tău, să muncești pentru locul în care te-ai născut”, deși Gabriela Firea este originară din Bacău.
„Vorbim de cele mai competente persoane care pot conduce administrația. Eu am fost viceprimar la Buzău, trebuie să ai ceva în tine să poți face această muncă. Cea mai mândră muncă e să fii ales la tine, în orașul tău, să muncești pentru locul în care te-ai născut. În perioada următoare vom veni cu deciziile politice pentru toate candidaturile”, a declarat premierul.
Un scenariu luat în calcul pentru Primăria Capitalei ar putea fi un candidat independent susținut de liderii PSD și PNL. Astfel, scad șansele Gabrielei Firea, precum și cele ale lui Sebastian Burduja, să fie susținuți pentru o candidatura PSD-PNL.
Editor : C.L.B.