Ciolacu: Prin amendamentele la legea pensiilor speciale se încheie anomalia în care se câștiga mai mult la pensie decât în activitate

Data publicării:
premierul Marcel Ciolacu la puptirul guvernului
Premierul Marcel Ciolacu. Foto: Profimedia Images

Premierul Marcel Ciolacu a spus, luni, în cadrul unei conferinţe de presă, la Varna, că prin amendamentele depuse la legea pensiilor speciale se încheie „anomaliile” privind plata unor pensii mai mari decât câştigurile obţinute în perioada de activitate şi calculul pensiei în funcţie de veniturile din ultima lună.

„Am făcut ultimele modificări, conform cerinţei CCR. Nu mai era în discuţie impactul, fiindcă, oricum, impactul nu e pentru trecut, e pentru viitor. Nicio lege nu poate fi aplicată în trecut, tot timpul actul e pentru viitor. S-a acceptat impozitarea peste salariul mediu pe economie cu încă zece procente şi calculul pensiei la magistraţi pe ultimele 48 de luni, pentru că singura temă a rămas în zona magistraţilor. Eu cred că săptămâna aceasta, mai mult ca sigur, vom depune amendamentele. Cred că, cu puţin efort, ar putea să treacă de Senat, ca săptămâna viitoare să treacă de Camera Deputaţilor, în eventualitatea în care există iarăşi un atac la CCR să avem timp să ne încadrăm”, a declarat prim-ministrul, potrivit Agerpres. 

El a subliniat importanţa aplicării aceloraşi reguli şi a eliminării excepţiilor. „Urmează pe urmă să vină Ministerul de Finanţe cu Banca Mondială, ei fac calculul de impact. Dar, este unul acceptat. Ca în multe alte probleme pe care le-a avut România, cred că cel mai important este să se creeze un 'T' zero, de unde să ştim exact regulile. Şi regulile, totuşi, să fie la toată lumea la fel. S-a încheiat acea anomalie în care câştigai mai mult la pensie decât în activitate.

Mai era o anomalie, calculul pensiei pe ultima luna de salariu. Şi parcă am mai dat exemplul, căutaţi-l pe fostul procuror general, să vedeţi cum şi-a înghesuit toate veniturile pe ultima lună, ca să iasă cu o pensie peste o sută de mii de lei. Lucrurile acestea trebuie să se încheie. Au fost nişte excepţii, nişte crăpături ale legii, să le zicem aşa. Şi importantă este, totuşi, perspectiva. Faptul că se adaugă o lună la trei luni, la şase luni... Deja sunt lucruri convenite şi eu cred că sunt de bun simţ. Şi viitorul arată cu totul altfel”, a explicat Ciolacu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, luni, că legea pensiilor speciale trebuie să fie finalizată în Parlament în maxim două săptămâni, menţionând că va fi o soluţie care trebuie asumată politic pentru ca România să poată beneficia de banii din cererea de plată numărul 3 din PNRR.

Pe 2 august, Curtea Constituţională a României a decis să retrimită în Parlament Legea de modificare a pensiilor speciale, după ce unele articole au fost declarate neconstituţionale.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”