Marcel Ciolacu îl atacă pe premierul Cîțu: Le oferă muncitorilor români câte 2 lei în plus pe zi. A dat startul austerității

Data actualizării: Data publicării:
Președintele PSD, Marcel Ciolacu.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, critică Guvernul Cîțu pentru decizia de a majora salariul minim cu doar 40 de lei net. 

„Cabinetul Cîțu nu a avut nevoie decât de cîteva zile pentru a-și da arama pe față: astăzi, a dat oficial startul austerității!

Prima decizie a acestui Guvern Strâmb al Dreptei este stoparea creșterii valorice a prestațiilor sociale. O lovitură dramatică pentru cei mai defavorizați dintre români, pe care PNL și USR-PLUS îi condamnă la sărăcie extremă.

În plus, Guvernul vrea să #îngheţe mai multe venituri începând de anul viitor, printre care indemnizaţia de hrană, sporurile, voucherele de vacanţă, dar şi salariile profesorilor!

Nici vorbă de #TaxeZero pe salariul minim, cum propunea USR în campanie!  În schimb, vor să umilească milioane de angajați crescând salariul minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2021 cu maxim 70 de lei lunar. Asta înseamnă că generosul Cîțu le oferă muncitorilor români câte 2 lei în plus pe zi! Atât au putut....”, scrie Ciolacu, într-un mesaj publicat pe Facebook.

Premierul Florin Cîțu a fost de acord, în cadrul unei întâlniri cu patronatele și sindicatele din economie, cu o majorare netă de 40 de lei a salariului minim din 2021. Astfel, salariul minim net va ajunge la 1.386 de lei.

Sindicatele s-au arătat nemulțumite de decizia guvernului și anunță proteste.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri