Ciolacu: „Cred că am încheiat acest talcioc care a devenit procentul de creştere a pensiilor”

Data publicării:
marcel ciolacu
Președintele PSD, Marcel Ciolacu. Foto: Facebook

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că îşi doreşte un preţ unic la energie, putând fi astfel construit un buget sustenabil al ţării. El spune că trebuie finalizată mai întâi ordonanța pe energie, pentru a ști apoi cu cât se pot mări pensiile.

Marcel Ciolacu a fost întrebat marți, într-o conferinţă de presă la Constanța, dacă în coaliţia de guvernare s-a ajuns la un consens privind procentul de creștere a pensiilor. Preşedintele PSD a răspuns că, înainte de stabilirea procentului de creştere a pensiilor, trebuie închise ordonanţa pe energie şi jalonul din PNRR privind pensiile speciale.

„Cred că am fost destul de explicit şi am încheiat odată acest talcioc care a devenit procentul de creştere a pensiilor. Cu toţii ne dorim să creştem pensiile sustenabil şi astfel încât să nu creăm un dezechilibru factorului economic şi, în loc să ajutăm, să facem mai mult rău. Cu certitudine, 75% din inflaţie este influenţată din cauza preţului la energie, cu certitudine toate soluţiile pe care le vom lua la ordonanţa pe energie 119 vor duce la scăderea preţului pe energie. Eu îmi doresc un preţ unic pentru toată lumea, de unde venim şi rămânem în aceiaşi parametri de 0,68 , 0,81 (lei/MWh - n.r.), dar în momentul acela avem ceva clar şi putem construi un buget sustenabil pe programe (...). Dacă vrem să rămânem în zona ridicolului şi aruncăm doar ştiri de presă fără să avem nicio logică instituţională şi fără să avem argumente foarte clare şi fundamentarea acestor măsuri, nu am nimic împotrivă. Eu v-am spus cum gândesc eu”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.

Referitor la închiderea ordonanţei pe energie, el a afirmat că 80% din energia produsă în România trebuie să intre într-o zonă de reglementare.

„Îmi pare rău că se continuă o discuţie şi o dispută pe procentul de mărire a pensiilor. Cred că, în primul şi în primul rând, dacă ne referim strict la pensii, trebuie să vorbim de principii. Din punctul meu de vedere, în primul rând trebuie să închidem ordonanţa pe energie şi îmi menţin părerea că 80% din energia produsă în România trebuie să intre într-o zonă de reglementare, pentru că noi suntem una dintre ţările care avem producţie de energie, aşa ne-au lăsat părinţii noştri şi nu trebuie să ne batem joc de acest lucru. După ce am încheiat, clar, predictibil, pe o perioadă determinată, din punctul meu de vedere, în primă etapă de doi ani de zile, până în aprilie 2025, astfel încât să prindem toată perioada care se anunţă mai complicată în ceea ce priveşte criza energetică”, a declarat Ciolacu.

Potrivit acestuia, trebuie închis cât mai repede şi jalonul din PNRR privind pensiile speciale şi, ulterior, stabilit procentul de mărire a pensiilor.

„Pe urmă, trebuie să închidem jalonul din PNRR cât mai repede în ceea ce priveşte pensiile speciale. După ce am închis şi avem nişte socoteli foarte clare, cu cât venim şi compensăm la energie atât pentru zona vulnerabilă, dar şi consumatorii casnici, cât şi în zona de IMM-uri, industrie alimentară şi chiar marii consumatori să aibă predictibil un preţ pe următorii 2 ani de zile. Pe urmă, închidem şi vedem ce economii facem venind cu o anumită impozitare, din punctul meu de vedere, la pensiile speciale şi atunci putem avea întreg tabloul şi vom veni cu procentul de majorare a pensiilor”, a spus liderul social-democrat.

Marcel Ciolacu a mai afirmat că el crede că „aceasta este logica instituţională şi firească de a discuta lucrurile”.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...