Ciolacu: Avem un calendar al alegerilor, nu-l voi schimba decât pentru un program pe întreg anul electoral

Data publicării:
ciolacu despre stagiul militar voluntar
Marcel Ciolacu, premierul României. Inquam Photos / Saul Pop

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, miercuri, că din punctul său de vedere o comasare a alegerilor este posibilă numai dacă se va ajunge la un acord pentru un program al tuturor scrutinurilor din acest an electoral. Acesta a mai spus că își dorește să facă modificarea legislativă pentru tot anul electoral, nu pe bucăți. "Nu facem acum comasare, pe urmă ne mai gândim cum facem abordarea alegerilor", a explicat Ciolacu.

Şeful Executivului a făcut precizarea la finalul întâlnirii cu reprezentanţii comunităţii de români din Italia, eveniment desfăşurat la Primăria oraşului Roma, transmite Agerpres.

El a fost întrebat dacă varianta comasării alegerilor mai este de actualitate în condiţiile în care în coaliţie nu s-a ajuns la un consens pe acest subiect.

"Nu este pentru prima oară când o spun, o spun şi în seara aceasta: în momentul în care vom avea un program pentru toate alegerile pentru tot anul electoral, în momentul acela este posibil să avem şi comasare. Nu aş duce discuţiile în zona de negocieri politice. Eu îmi doresc ca şi prim-ministru să dau tot ce înseamnă modificare legislativă pentru tot anul electoral. Nu pe bucăţi, nu facem acum o comasare, pe urmă ne mai gândim cum facem abordarea alegerilor. Am intrat într-un joc că românii nu mai înţeleg nimic, că tot vorbim de comasări, nu luăm decizii în timp real. Nu, nu le-am explicat în fapt, «domnule, care sunt plusurile şi minusurile». Şi atunci avem toate aceste discuţii interminabile. Eu, dacă aş fi alegător, chiar m-ar deranja. În acest moment avem un calendar. Eu nu voi schimba calendarul electoral decât pentru întreg anul", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă în momentul de faţă există un calendar propus de PNL sau de social-democraţi care să fie pus în aplicare imediat, premierul a punctat că "românii şi Guvernul României şi AEP (Autoritatea Electorală Permanentă n.r.) au un calendar al alegerilor".

"Cel existent, pe 9 iunie (europarlamentarele n.red.), pe 29 septembrie localele, ultima duminică din noiembrie turul unu, la prezidenţiale, ultima sâmbătă din noiembrie, pe data de 30, că nu se poate 1 decembrie, alegeri generale, şi prima duminică din decembrie, pe 8 decembrie, turul doi la prezidenţiale. Aşa este legea în acest moment şi aşa este calendarul conform legii", a declarat Ciolacu.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, a afirmat, miercuri, la Ateneul Român, că mizează pe raţiunea partenerilor de coaliţie, astfel încât să se ajungă la o soluţie privind comasarea alegerilor europarlamentare şi locale.

"Vom discuta din nou, vom căuta soluţii, şi eu mizez foarte mult pe raţiunea tuturor, astfel încât să avem o soluţie şi să ne concentrăm pe tot ceea ce înseamnă actul de guvernare, pregătirea tuturor etapelor electorale. Şi în felul acesta să asigurăm în continuare stabilitate prin responsabilitate politică", a declarat Ciucă.

De asemenea, liderul PNL a declarat, marţi, că negocierile cu PSD privind organizarea alegerilor din acest an vor fi reluate vineri, 16 februarie, subliniind că orice prelungire ulterioară a acestora este "inoportună" şi "nu mai are niciun fel de rost". "Vă pot spune că am întrerupt negocierile aseară, urmând a fi reluate vineri şi nu se profilează încă o decizie. Eu cred că orice prelungire dincolo de ziua de vineri este inoportună şi nu mai are niciun fel de rost să mai discutăm pentru că, pe de o parte, ocupăm spaţiul public cu un subiect care se rostogoleşte şi aşa de foarte mult timp şi, până la urmă, trebuie să vedem celelalte probleme care sunt pe agenda guvernamentală şi trebuie rezolvate", a explicat Ciucă. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei