Cine va candida din partea USL la prezidențiale?

Data publicării:
liderii USL crin antonescu si victor ponta - mfax-6

Chiar dacă, oficial, a fost desemnat candidatul unic al partidelor din Uniunea Social Liberală, liderul liberal nu exclude ipoteza ca PSD şi PNL să aibă candidaţi separaţi. Şi preşedintele Traian Băsescu a vorbit despre o astfel de variantă şi l-a creditat pe Crin Antonescu cu prima şansă într-o eventuală confruntare în turul al doilea.

Cred că există presiuni şi din afara partidului, nu numai din interiorul partidului (...), poate şi din zona unor oameni influenţi în servicii (...) să candideze domnul Ponta. Domnul Ponta e un om care, fiind şi prim-ministru, arătând destule calităţi în această perioadă, e un candidat”, a declarat Crin Antonescu la un post de televiziune.

De la distanță, Victor Ponta îi răspunde ironic lui Crin Antonescu. „Cred că era de la dl. Roșca Stănescu povestea asta. Sper că Crin nu mai crede în poveştile domnului Roşca Stănescu , că l-a dat afară acum”, a declarat marți premierul.

Totuși. după criticile tot mai dese ale lui Crin Antonescu la adresa PSD şi a lui Victor Ponta, social-democraţii au dat tot mai multe semnale că ar dori să aibă un candidat propriu.

„Primarii Partidului Social Democrat ne vor face să câștigăm și alegerile europarlamentare, și alegerile prezidențiale. Pentru PSD”, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea.

 „Nu știu cum, nu știu care e formula (...) dar trebuie să câştigăm alegerile prezidenţiale”, a spus și Marian Vanghelie.

În cazul în care Crin Antonescu şi Victor Ponta vor candida la alegerile prezidenţiale, preşedintele Traian Basescu este de părere că liderul liberal ar avea mai multe şanse decât partenerul său de alianţă. „PSD nu poate da României preşedinte, dacă va intra Crin Antonescu în turul doi, probabil ca şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui”, a spus președintele, de curând, la o emisiune televizată.

Crin Antonescu a fost de acord cu analiza preşedintelui. „Partidului Social Democrat, care este cel mai mare partid din România, este foarte greu să scoată singur un preşedinte. În sensul aceasta cred că analiza este corectă”.

În aprilie 2012, PSD şi PNL l-au desemnat drept candidat comun la alegerile prezidenţiale pe Crin Antonescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Un pui de cerb axis a venit pe lume la Zoo Târgu Mureș. De ce confundă oamenii această specie cu căprioarele
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...