Un adevărat colecţionar de terenuri agricole este deputatul PDL Vasile Iliuţă. Din 1991 până în 2011, democrat-liberalul a cumpărat 402 hectare de teren agricol, la care se adaugă 8.000 de metri pătraţi de teren intravilan.
La fel de strângător, dar la capitolul terenuri extravilane, este deputatul PNL Marin Anton. Liberalul are nu mai puţin de 18 terenuri extravilane, adică 1.700.000 de metri pătraţi. Averea sa este completată de cinci terenuri intravilane şi patru forestiere. Marin Anton a început să cumpere pământ din 2000, în Ilfov, Giurgiu și Buzău.
Spre teren agricol s-a orientat şi deputatul PDL Stelian Fuia, care deţine 50 de hectare în judeţul Călăraşi.
Deputatul PSD Stanciu Zisu a obţinut prin vânzare-cumpărare 55 de hectare de teren agricol. Acesta mai are şi 17 terenuri intravilane.
Social-democratul Doru Babuş şi liberalul Victor Paul Dobre deţin şi ei câte 15 hectare de teren agricol.
Politicienii şi oamenii de afaceri caută cartea câştigătoare în agricultură. Tonul a fost dat de fiica preşedintelui, Ioana Băsescu, care a cumpărat aproape 300 de hectare de teren agricol în judeţul Călăraşi, cu ajutorul unui credit ipotecar de un milion de euro. Joi, Elena Udrea a anunţat la rândul său că va cumpăra circa 100 de hectare de teren.