Ce-ar alege Nelu Tătaru între poziția de la Ministerul Sănătății și a fi medic chirurg

Data publicării:
nelu-tataru-coronavirus-romania-inquam-ganea (24)
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, spune că încă n-a avut timp să se gândească la viitorul carierei sale politice și preferă să vadă mai întâi că situația epidemiologică din România se stabilizează. El a povestit la Digi24 că pozițiile în care a fost numit la Ministerul Sănătății, mai întâi de secretar de stat, apoi de ministru, nu au fost rodul unor negocieri, ci l-au surprins în timp ce își făcea meseria. Iar după ce a devenit ministru, nu și-a mai văzut familia timp de cinci săptămâni.

„Încă n-am avut timp să mă gândesc la viitorul carierei politice, în condițiile în care ca secretar de stat, când a apărut în Monitorul Oficial, eram de gardă și operam, iar când a venit momentul numirii ca ministru, eram la Suceava făcând același lucru profesional. Prefer să văd că am trecut peste un moment dificil, prefer să văd că avem o viziune pentru următoarea perioadă, pentru următoarele 3-6 luni. Eu obișnuiesc să spun că suntem încă într-un moment medical, trebuie să vină un moment economic și de-abia dup-aia să ne gândim la un moment politic. Unii s-au grăbit și au trecut direct la momentul politic, dar încă nu gândesc politic până nu văd că menirea mea ca ministru al sănătății a ajuns măcar la un punct în care pot decreta o stabilitate”, a declarat Nelu Tătaru în emisiunea „În fața ta” de la Digi24.

Întrebat ce ar alege între pozițiile de la Ministerul Sănătății și cea de medic chirurg, Nelu Tătaru a mărturisit: „Chirurgia va rămâne în continuare viața mea, ca să spun așa. Din chirurg am ajuns ministru și nu din ministru am ajuns chirurg”.

El a povestit că familia a făcut sacrificii, dar l-a înțeles și a înțeles și momentul. „La începutul mandatului de ministru, i-am văzut după cinci săptămâni. Am plecat de acasă secretar de stat și m-am întors ministru. A trebuit să-mi limitez și activitatea medicală pe care mi-o păstrasem pentru sâmbăta și duminica în Spitalul Huși, să suspend acel contract, să las timpul ministerului, având și alte atribuții. Am intrat în focul maxim al acestei pandemii. Poate trecerea acestei pante descendente, o stabilitate care apare, să-mi lase un timp și pentru chirurgie”, a spus ministrul sănătății.

Nelu Tătaru spune că fiul său spunea la început să vrea să se facă farmacist când va fi mare, dar acum vrea să fie doctor. „Și dacă mă vede mult, vrea doctor și ministru”, a adăugat amuzat Nelu Tătaru. „Vedem, viitorul este pentru fiecare. Îl încurajez pentru doctor, fiindcă este o meserie frumoasă, dar cere multe sacrificii. Vocația lui, timpul îi va spune ceva de a realiza pe viitor”, a încheiat Nelu Tătaru.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...