CCR: Pensiile aleşilor locali sunt neconstituţionale

Data publicării:
ccr curtea constitutionala ciocanel ccr.ro


ACTUALIZARE 11.50. Judecătorii CCR au decis în unanimitate că pensiile aleşilor locali nu sunt în acord cu legea fundamentală.

Potrivit judecătorilor CCR, legea nu este clară pentru că niciunde în lege nu scrie ce anume reprezintă această pensie - o indemnizaţie, un salariu, o pensie în adevăratul sens al cuvântului sau un cadou.

Pe de altă parte, judecătorii apreciază că legea instituie inegalităţi chiar între persoane care ocupă aceeaşi poziţie şi că iniţiatorii legii nu au prevăzut sursa de finanţare pentru acest beneficiu.

În urma deciziei de azi, legea se va întoarce în Parlament pentru a fi pusă în acord cu hotărârea CCR, în termen de 45 de zile.


Curtea Constituţională decide astăzi dacă pensiile speciale ale aleşilor locali încalcă sau nu legea fundamentală. Judecătorii trebuie să ia o decizie după ce Guvernul a depus o sesizare potrivit căreia actul normativ i-ar privilegia pe primarii şi preşedinţii de consilii.

"Orice bani în plus reprezintă un privilegiu”, a spus Zegrean. El a admis, la întrebarea jurnaliştilor , şi că aceşti bani nu reprezintă o pensie contributivă: „Nu e o pensie contributivă. Nu ştiu cum s-o calific. O să vedem azi după 12.00” .

Preşedintele CCR a explicat că există o problemă şi în privinţa retroactivităţii prevăzute în actul normativ, care ar face ca şi foştii şefi locali de pe vremea comunismului să beneficieze de ea.

„Problema este că dacă legea asta intră în vigoare, beneficiază de pensie şi foştii prim secretari de partid, pentru că aveau şi funcţie de preşedinţi de consilii judeţene. Secretarul municipiului era şi primarul municipiului”, a afirmat Zegrean.

Sesizarea Executivului are în vedere încălcarea mai multor articole din Constituţie referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiţi aleşi locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale şi neasigurarea finanţării pentru indemnizaţiile nou create.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...