Cătălin Predoiu: Victor Ponta i-a „spart” luneta mașinii lui Daniel Barbu. E vinovatul moral

Data publicării:
predoiu-4

Vă spun eu cine a spart geamul mașinii. Domnul Ponta l-a spart. Această lipsă de dialog echivalează cu tensionarea relațiilor din stradă. Era inevitabil să nu degenereze. Asta nu este o scuză pentru cei care au făcut gestul în sine, dar există în drept o teorie a cauzalității. Trebuie să iei din piatră în piatră, din faptă în faptă fiecare acțiune și să vezi care a fost declanșatorul lanțului de cauze. În mod simbolic, piatra care a spart geamul a fost proiectată de la Guvern. Și domnul Barbu are partea dânsului de vină, pentru că a susținut aceeași atitudine de frondă față de protestatari, a fost pe la televizoare și i-a jignit – o atitudine halucinantă pentru un om de cultură”, a încheiat democrat-liberalul.

Fostul ministru al Justiției a vorbit și despre comisia parlamentară Roșia Montană precum și de lipsa dialogului dintre protestatarii față de exploatarea cu cianuri și Guvern.

Sunt și eu foarte curios ce rezultat o să aibă această comisie parlamentară. Abia aștept. Dacă am fi la guvernare, am cere imediat un dialog cu protestatarii, bineînțeles, prin reprezentanți, nu cu toată lumea odată. Este absolut normal să discuți cu oricine te critică. Poți să ai surpriza să constați, în urma discuțiilor, că lămurești o parte din umbre, că îi convingi pe o parte din ei să aștepte rezultatele comisiei de anchetă”, a spus Cătălin Predoiu la emisiunea „Km0”.

Cătălin Predoiu a amintit de o replică a lui Theodor Stolojan, de când acesta era prim-ministru: „În urmă cu vreo 20 de ani, România trecea tot așa, printr-un moment critic, erau demonstrații, minerii amenințau că vin la București și premierul Theodor Stolojoan a spus "Să vină, discut cu ei. Discut până cad jos ori eu ori dânșii, dar discutăm". Să discute domnul Ponta până cade jos. Problema este că el cade prea repede”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri