Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, luni, că, deocamdată, nu ia în calcul o candidatură la preşedinţia USR PLUS.
La finalul unei discuţii la grupul parlamentar al USR PLUS, Drulă a susţinut că a discutat doar despre ministerul pe care îl coordonează, respectiv despre activitatea şi stadiul proiectelor de investiţii.
„Această discuţie pe care am avut-o la grupul parlamentar USR PLUS a fost strict despre domeniul pe care îl gestionez politic - Ministerul Transporturilor”, a spus el.
Întrebat dacă ia în calcul o candidatură, Cătălin Drulă a răspuns: „Nu la acest moment, nu”.
Potrivit ministrului, în cazul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, are loc un dialog cu Comisia Europeană, informează Agerpres.
„A ieşit mai mult vâlvă, mai mult politizată în spaţiul public. Aşa se negociază astfel de programe - e un dialog, sunt neclarităţi. (...) Chiar astăzi o să avem un dialog cu experţii Comisiei Europene, unde o să lămurim două-trei dintre aceste clarificări care au fost cerute. Deocamdată, suntem foarte optimişti. (...) Vreau să fiu de-a dreptul bucuros şi triumfalist în momentul în care îl avem aprobat. Ştiu ce am spus acolo în program, ştiu cât sunt de importante aceste proiecte pentru România, unele sunt deja demarate (...) şi sunt foarte optimist că vor fi finanţate din PNRR”, a susţinut ministrul Transporturilor.
Editor : Liviu Cojan