Cât de bogați sunt noii parlamentari. De la 16 terenuri și 12 case, la spații goale în declarația de avere

Data publicării:
sedinta a parlamentului
Sedință a Parlamentului. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Averile noilor aleși din Parlament au fost făcute publice. Ca la orice început de mandat, parlamentarii au fost nevoiți să își completeze declarațiile de avere, iar unele sunt surprinzătoare. Unii au ales să investească în terenuri sau case. Alți parlamentari sunt colecționari de artă sau pasionați de ceasuri scumpe. La polul opus, sunt cei care susțin că nu au nimic de declarat.

Parlamentarii au la dispoziție 30 de zile de la preluarea mandatului pentru a-și depune declarațiile de avere și de interese.

Olivia Morar a intrat în Parlament după ce a fost secretar de stat în Ministerul Justiției. De profesie avocat, proaspătul deputat PNL declară că are nu mai puțin de 16 terenuri, 3 apartamente, 12 case în mai multe județe din țară și 2 spații comerciale.

Colega sa de partid, Vetuța Stănescu, este de asemenea deputat PNL la primul mandat. În declarația sa de avere apar 3 terenuri, 4 apartamente, o casă de locuit și o casă de vacanță. În plus, deține 2 mașini și are economii de 160.000 de lei și 40.000 de euro.

Printre deputații AUR care și-au completat deja documentele este și Călin Balabașciuc. A avut multe emoții la depunerea jurământului: „Eu, Balabașciuc Că-lin Constantin, deputat Al.. în circumscripția nr 12 Că-lărași, jur cre-credință patriei mele Ro-mânia. Jur să respect Constituția și ăăă... legile țării”.

În schimb, tânărul de 24 de ani nu are emoții pentru avere. El declară pe proprie răspundere că nu deține nimic. Documentul semnat de el, de la primul capitol la ultimul, conține doar spații goale.

Colegul lui de partid, Mircia Chelaru, recunoaște că are o poprire pe conturi pentru aproape 200.000 de euro. Contactat de Digi24, deputatul AUR nu a dorit să dea explicații legate de această situație.

Și avocata Alinei Bica, Laura Vicol, face parte din Parlament, din partea Partidului Social Democrat. Declară că are bijuterii, ceasuri, genți și tablouri de 750.000 de euro.

Deputatul USR, Radu Ciornei, se remarcă printr-o colecție de artă populară bucovineană în valoare de 40.000 de euro. „Tatăl meu, Corneliu Ciornei, a fost jurist și unul dintre cei mai mari colecționari de artă populară bucovineană. De acolo, din... el, din păcate, nu mai este printre noi din 2015. Și am câteva piese din colecția lui. Sunt piese de etnografie, de artă bisericească. Asta este proveniența colecției. A fost unul dintre cei mai mari colecționari de etnografii, menționat și în cartea lui Bănățeanu”, a explicat pentru Digi24 deputatul Radu Ciornei.

Fostul ministru al sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, acum deputat PSD, declară, printre altele, 40.000 de euro ca dar de nuntă.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Samuel L. Jackson are o clauză specială în fiecare contract de film pe care-l semnează. Cerința actorului
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”