C.P.Tăriceanu nu renunță la „comisia pentru verificarea democrației”: Pe lângă MCV, avem nevoie de o evaluare pe care suntem capabili să o facem şi noi, Senatul

Data publicării:
TARICEANU CU PONTA MFX-1

Foto: Mediafax

Tăriceanu a trimis luni un memorandum intern Biroului Permanent al Senatului, prin care cere constituirea unei comisii speciale pentru evaluarea democraţiei şi a statului de drept în România.

Cred că în actuala conjunctură politică, ţinând seama şi de evoluţiile, unele democratice, altele nedemocratice din ultimii ani ai României, pe lângă Mecanismul de Cooperare şi Verificare agreat cu Comisia Europeană, dar care avea drept obiectiv principal monitorizarea evoluţiilor din justiţie, cred că avem nevoie de o evaluare pe care suntem capabili să o facem şi noi, Senatul, cu privire la modul de funcţionare al principalelor instituţii din România şi al modului în care se respectă, de exemplu, raporturile dintre puterile statului, echilibrul puterilor şi controlul lor reciproc, independenţa puterilor în stat”, a declarat preşedintele Senatului.

Tăriceanu a solicitat colegilor să analizeze propunerea şi să o dezbată în cadrul partidelor, apoi urmând aprobarea comisiei. Detaliile funcţionării comisiei nu au fost discutate în cadrul şedinţei Birourilor Permanente Reunite.

În ceea ce priveşte finanţarea, preşedintele Senatului a spus că instituţia pe care o conduce nu are resursele necesare, însă comisia va apela la alte instituţii pentru colectarea datelor pe baza cărora va emite un raport.

Aş vrea ca această comisie să nu fie gândită ca o comisie partizană, care să facă o abordare dintr-o perspectivă a propriilor partide, ci să încerce să se detaşeze, să se pună deasupra intereselor de partid”, a mai spus Călin Popescu-Tăriceanu.

La final, comisia trebuie să vină cu o serie de propuneri „capabile să corecteze neajunsurile democratice cu care ne confruntăm în momentul de faţă”.

Întrebat despre posibilitatea ca membrii comisiei să audieze şefi ai altor instituţii, cum ar fi Laura Codruţa Kovesi, şefa DNA, Tăriceanu a spus că nu a luat în considerare aşa ceva, însă are încredere în abilitatea altor instituţii de a colabora cu Senatul.

În ceea ce priveşte desemnarea membrilor comisiei, preşedintele Senatului a spus că s-a luat în considerare posibilitatea ca fiecare partid să aibă un singur membru în comisie.

Citiți și: C. P. Tăriceanu a propus o comisie pentru „evaluarea democraţiei”: CCR şi justiţia atacă Parlamentul

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
macron face declarații
Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...