C. Antonescu: PDL a solicitat încă un vot în plen privind referendumul lui T. Băsescu, dar nu s-a acceptat

Data publicării:
crin antonescu senat resized 5360201-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu-2

Președintele Senatului, Crin Antonescu, a precizat că solicitarea Partidului Social Democrat nu a fost acceptată, argumentând că „procedura s-a săvârşit”.

„Deputatul Mircea Toader, liderul grupului PDL, a solicitat să mai dăm un vot o dată în plen. Nu s-a acceptat aşa ceva, pentru că e foarte limpede: propunerea de aviz favorabil pentru referendum a fost respinsă la vot, înseamnă că referendumul are un aviz negativ, procedura s-a săvârşit. Avizul e strict consultativ, deci nu-l împiedică pe preşedinte să declanşeze referendumul dacă doreşte, când doreşte”, a spus Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Liderul liberal a arătat că această solicitare a PDL a fost trimisă de Birourile Permanente reunite către Comisiile juridice.

Întrebat de jurnalişti ce se mai poate face cu solicitarea PDL, în condiţiile în care termenul pentru raport, fixat Comisiilor juridice este 15 septembrie, Crin Antonescu a precizat: „Solicitarea nu are rost. Parlamentul s-a pronunţat. Procedura poate merge înainte, iniţiatorul poate exercita această prerogativă”.

„Nu văd în acest demers al DDL decât încercarea de a mai face această micuţă propagandă la mâna a doua”, a adăugat Antonescu.

Traseul deciziei

Senatul şi Camera Deputaţilor nu au avizat, în lipsă de cvorum, hotărârea care avizează favorabil solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind organizarea unui nou referendum pentru Parlamentul unicameral cu 300 de aleşi. În urmă cu o săptămână, în 18 iunie, hotărârea a căzut în plen, deși votul exprimat era în majoritate favorabil: cu 191 voturi „pentru”, 123 de voturi „împotrivă” şi 69 de abţineri. Reprezentanţii PDL au reclamat faptul că Parlamentul nu are o hotărâre în privinţa solicitării preşedintelui.

Avizul este consultativ, iar referendumul poate fi convocat oricum de şeful statului prin decret prezidenţial. N-ar fi prima dată când românii se pronunţă pe această temă.

„Din punct de vedere juridic, este una din acele situaţii în care Parlamentul şi-a îndeplinit obligaţia, dar nu există un proiect de hotărâre. Din păcate, a fost un proiect de avizare favorabilă care nu a întrunit numărul de voturi necesar, preşedintele este obligat să aştepte 20 de zile. Parlamentul şi-a făcut datoria şi preşedintele, după acest termen, poate să stabilească când vrea domnia sa declanşarea referendumului”, a explicat atunci Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților.

El a spus că, dacă raportul favorabil întrunea numărul de voturi necesare, atunci se publica în Monitorul Oficial, dacă nu, procedura se consideră îndeplinită.

„Din punctul meu de vedere, procedura este îndeplinită. Dacă grupurile parlamentare vor un proiect de hotărâre, pot să-l redacteze şi până săptămâna viitoare, dacă nu, fiecare parlamentar şi-a îndeplinit prevederea constituţională, a votat fie în comisie, fie în plen. Din acest punct de vedere nu puteţi spune că Parlamentul a blocat, a obstrucţionat sau, în cel mai rău caz, s-a împotrivit dezbaterii pe această cerere a preşedintelui”, a spus Valeriu Zgonea.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, şeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită.

Limitarea la 300 a numărului de parlamentari implică modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implică modificarea Constituţiei. Cele două modificări au fost votate prin referendum în 2009.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...