Bugetul pentru 2016, dezbatere-maraton în comisii

Data publicării:
parlamm

Chemat la dezbaterea bugetului instituţiei pe care o conduce, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean a fost pus pe glume.

Augustin Zegrean: „Este prima dată când Ministerul Finanțelor ne-a propus bugetul pe care noi l-am solicitat. Dacă știam, ceream mai mult. Vrem să schimbăm mașinile, că sunt vechi. Mașina mea am vrut sa o dau la buy back, mi s-au oferit 3.000 de euro”.

Atmosfera a fost la fel de relaxată şi când a venit momentul să fie votat bugetul Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat în unanimitate.

Viorel Ștefan, deputat PSD, președintele Comisiei pentru buget: „Având în vedere că PNL a adoptat acel cod de conduită după ce l-a doptat PSD înaintea lor, probabil un buget scăzător pentru 2016 e acoperitor pentru buna funcţionare a Agenţiei Naţionale de Integritate”.

Fără probleme a trecut şi bugetul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Comisiile reunite de buget -finanţe au aprobat în unanimitate şi bugetele SRI şi SIE.

Câteva probleme au fost, însă, la Institutul Cultural Român care a cerut o suplimentare de 3,8 milioane de lei, pentru a organiza în 2016 evenimente dedicate anului Brâncuşi.

Institutul Cultural Român a primit, într-un final, doar 500.000 de lei în plus la buget.

Şi Academia Română a cerut bani în plus, pentru evenimentele dedicate împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare. Academia a avut mai mult succes decât ICR şi a primit un supliment de un milion de lei. Parlamentarii din comisiile reunite de buget finanţte vor lucra şi mâine pentru a finaliza raportul cu care proiectul de buget va merge în plenul reunit al Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Sunteți mulțumit, tovarășe Ceaușescu?”: Gorbaciov și ultima confruntare în...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei