Video Boloș, după greșeala Finanțelor privind salariile profesorilor: Îmi cer scuze. Ministerul lucrează de 24 de ore în continuu

Data publicării:
BUCURESTI - SEDINTA DE GUVERN - 2 NOI 2023
Ministrul finanțelor, Marcel Boloș. Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul finanțelor, Marcel Boloș, a declarat, miercuri la Digi24, că varianta de OUG, supranumită „ordonanța trenuleț”, în care este inclusă și creșterea salarială a profesorilor cu 8% a fost publicată din greșeală în dezbatere publică pe site-ul ministerului, fiind „mai veche”. Documentul corect cu procentul de 13% majorare de la 1 ianuarie 2024, agreată cu liderii sindicali în vară, a fost publicat. Acesta prevede și majorarea de 7% a salariilor profesorilor de la 1 iunie, cumulând astfel 20% pe 2024. Boloș și-a cerut scuze și a explicat greșeala prin faptul că angajații ministerului „lucrează de 24 de ore în continuu la elaborarea proiectului de buget”.

„A fost o greșeală a colegilor care au încărcat pe site o variantă pe care au avut-o, mai veche, inițial în elaborarea proiectului de ordonanță. Este corectată și pusă pe site ce s-a discutat și convenit cu liderii de sindicat și avem varianta cea corectă, respectiv de 13%, cu data de 1 ianuarie și apoi cu 7% de la data de 1 iunie. 

Nu este nicio intenție la mijloc și o să demarez cercetările de rigoare pe tema aceasta pentru colegii care au făcut această greșeală. 

Nu uităm că Ministerul lucrează de 24 de ore continuu la elaborarea proiectului de buget și nu se pune problema vreunei intenții din partea Ministerului de Finanțe. 

24 de ore de muncă continuă...să admitem că pot să existe și astfel de greșeli. Îmi cer scuze pentru această eroare care a apărut. Este un volum de muncă imens. Angajamentele pe care Guvernul și le-a asumat le duce la bun sfârșit fără niciun fel de discuție, banii fiind cuprinși în buget și nu se pune sub nicio formă o altă variantă pe care am putea s-o luăm în discuție”, a afirmat Marcel Boloș. 

Boloș a dat asigurări că varianta publicată din greșeală „nu este de actualitate” și că „din greșeală a fost urcată pe site”. 

În replică, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Eduaţie „Spiru Haret”, a spus că acceptă scuzele ministrului. 

„Nu trebuie uitat următorul lucru. În acest act normativ trebuie să apară și cele două anexe care au fost înaintate de Ministerul Educației astfel încât să existe certitudinea și garanția pentru fiecare coleg din sistemul de învățământ preuniversitar ca angajamentele asumate să fie respectate în integralitate”, a mai spus acesta.

Guvernul a corectat ordonanța de urgență publicată în dezbatere publică miercuri și a modificat procentul cu care vor fi majorate salariile profesorilor de la 1 ianuarie. Astfel, de la 1 ianuarie, salariile profesorilor cresc cu 13%, urmând ca diferența de 7% până la promisiunea guvernului pentru 2024 de 20% majorare să se aplice de la 1 iunie. Totodată, salariile de bază/ soldele de funcţie/ salariile de 4 funcţie/ indemnizaţiile de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, precum și indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora se majorează cu 5% faţă de nivelul din decembrie 2023.

Marius Nistor a avut o reacție nervoasă la Digi24 după ce Guvernul a publicat varianta greșită. El a susținut că astfel de „teste de vigilență” sporesc „neîncrederea majoră în clasa politică” și a adăugat că „persoanele în cauză ar trebui sancționate foarte drastic”.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Statuia din Cismigiu care ”plange” de 100 de ani. E a unei fete care a murit la 21 de ani...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cher, dezvăluiri fără precedent. Celebra artistă a sugerat că ar fi făcut o întrerupere de sarcină în timpul...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Testul simplu care identifică pacienții cu afecțiuni neurologice, inclusiv Alzheimer
Newsweek
Pensie cu 800 lei mai mare pentru pensionarii cu un număr mic de ani munciți. Plățile se fac instant
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
conaf
Forumul 24 TRENDS FOR 2024. Orașe Inteligente: Infrastructura unei Națiuni - live video începând cu ora 11
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Adevăratul motiv pentru care Jennifer Garner nu-și mai dorește să fie în contact cu Jennifer Lopez: „S-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...