Boloș amenință cu demiteri la Vamă și ANAF: Nu mai tolerez laude penibile. După Bobotează voi cere premierului revocarea unor șefi

Data actualizării: Data publicării:
marcel bolos cu mana ridicata
Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a criticat instituţii din subordinea ministerului care "se laudă" cu planurile pe care le-au realizat. FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a criticat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, instituţii din subordinea ministerului care "se laudă" cu planurile pe care le-au realizat, dând exemplu, în acest sens, Autoritatea Vamală Română. "După Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală", a afirmat el.

 

"Nu mai tolerez laude penibile şi vă spun direct, cu subiect şi predicat, al Autorităţii Vamale Române că şi-a realizat planul de un miliard şi jumătate la taxele vamale. Exclus acest lucru! Le dau o veste proastă: vor începe anul viitor cu cinci miliarde de lei pe lună. Dacă nu-şi fac planul, pleacă acasă, nu există altă variantă şi o spun direct şi dur: acesta este target-ul de la care începem discuţiile cu Autoritatea Vamală Română", a declarat Marcel Boloş.

El a anunţat că va cere schimbarea din funcţii a unor şefi din ANAF şi din Autoritatea Vamală. 

"Şi după Bobotează voi ieşi public şi voi cere domnului prim ministru revocarea din funcţie a câtorva conducători din cadrul instituţiilor cele mai importante pentru România şi aici mă refer la Autoritatea Vamală Română, tot cu subiect şi predicat spun acest lucru, şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală. Sigur, aici nu vreau să condiţionez nimic şi nici să par obraznic în relaţia cu domnul prim ministru, avem o relaţie instituţională corectă, dar sunt instituţii prea importante pentru statul român, de care depinde funcţionarea statului român, şi de aceea nu sunt tolerant cu lipsa de performanţă, implicare şi dezordinea", a afirmat Marcel Boloş. 

El a făcut referire, în acest context, la faptul că şi-a propus "toleranţă zero faţă de evaziunea fiscală", arătând că planul în această privinţă "nu este unul răzleţ", ci este "complex, articulat, integrat", construit pe etape, începând cu introducerea modulului e-factura de la începutul anului, continuând, tot de la 1 ianuarie, cu declararea în vamă a tuturor mărfurilor care provin din achiziţii intracomunitare, întrucât 40% din gap-ul de TVA de 9 miliarde de euro vine din aceste achiziţii.

Alte etape ale planului sunt introducerea, din vara acestui an, a decontului de TVA pre-completat, introducerea raportării datelor contabile obligatorie, introducerea modulelor anti-fraudă fiscală pentru e-factura, e-case de marcat electronice, e-transport, introducerea sigiliului electronic al mărfurilor, introducerea scannerelor în vămi din primul trimestru al anului viitor.

Boloș, despre teoria celor trei de zero

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, anunţă că ţinta pe care şi-a propus-o în anul 2024 este ca ANAF şi Autoritatea Vamală să ajungă la un plan de venituri mediu care să depăşească 40 de miliarde de lei lunar, el susţinând că la acest plan "vor trebui să adere" colaboratorii săi din aceste structuri.

"Am dedicat anul 2024 unui concept inovativ, teoria celor trei de zero: zero impozite şi taxe pentru contribuabili, este anul în care nu vom aduce modificări pe impozite şi taxe pentru contribuabili; zero toleranţă pentru evaziunea fiscală; zero toleranţă pentru risipa banului public.

În ianuarie voi pune în discuţia coaliţiei trei subiecte importante: digitalizarea etapei a doua a cheltuirii banului public, reducerea birocraţiei în cheltuirea banului public şi mecanismele moderne de gestionare a cheltuielilor publice. Avem nevoie de finanţe publice moderne, puternice, avem nevoie de aceste lucruri pentru a asigura servicii publice de calitate, în folosul oamenilor. Avem nevoie de o fiscalitate corectă, predictibilă şi cinstită în relaţia cu mediul de afaceri. Mediul de afaceri are nevoie de susţinere pentru crearea de noi locuri de muncă şi atragerea de investiţii", a declarat Marcel Boloş, sâmbătă, într-o conferinţă de presă. 

El a anunţat care este ţinta sa pentru anul viitor în ceea ce priveşte veniturile la buget.

"Target-ul meu, ca ministru al Finanţelor, pentru anul 2024, este să ajungă ANAF-ul şi Autoritatea Vamală Română la un plan de venituri mediu lunar de peste 40 de miliarde de lei. Acesta este targetul pe care l-am fixat şi la care vor trebui să adere toţi cei care lucrează în echipă cu mine", a precizat Marcel Boloş.

Marcel Boloş: Reorganizarea ANAF-ului, a Ministerului de Finanţe şi a Autorităţii Vamale Române se va încheia în ianuarie

Marcel Boloş a anunțat că în prima lună a anului 2024 se va încheia procesul de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a Autorităţii Vamale Române şi a ministerului.

"Nu mai putem tolera toată această stare de dezordine şi evaziune fiscală, în care nu noi spunem, se vede cu ochiul liber, dar studiile făcute la nivelul Uniunii Europene ne arată acest lucru", a afirmat ministrul.

"Vă anunţ că reorganizarea ANAF-ului, a Ministerului de Finanţe şi a Autorităţii Vamale Române se va încheia în cursul lunii ianuarie şi, unu: vor avea componente de reorganizare instituţională, foarte important, inclusiv Ministerul Finanţelor, să nu credeţi că este scutit de acest lucru şi cocoloşit.

De asemenea, doi: vor avea programe pentru dezvoltarea bazei materiale şi a infrastructurii specifice.

Şi trei: componenta de investiţii în calificarea resurselor umane. Nu mai putem tolera ca inspecţiile fiscale, atât de importante pentru statul român, să se deruleze în condiţii nu spun de care, la vremea potrivită le voi preciza. Vrem să aducem calitate şi competenţă în aceste activităţi de inspecţie fiscală, anti-fraudă fiscală. La momentul reorganizării Inspecţiei anti-fraudă fiscală vom prezenta detaliile, este o structură extrem de importantă pentru statul român care să fie angajată în combaterea activităţilor economice ilicite.

Nu mai putem tolera toată această stare de dezordine şi evaziune fiscală, în care nu noi spunem, se vede cu ochiul liber, dar studiile făcute la nivelul Uniunii Europene ne arată acest lucru", a declarat Boloş.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri