Exclusiv Bode spune că PNL vrea alianță cu PSD și din 2024: „Este cea mai stabilă și mai de viitor construcție politică”

Data actualizării: Data publicării:
Lucian Bode
Secretarul General al PNL, Lucian Bode. Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, duminică, la emisiunea Briefing de la Digi24, că în PNL nu s-a discutat despre formarea unui bloc democratic cu PSD. El a mai spus ă PNL își dorește să câștige alegerile, dar că o alianță cu PSD este „cea mai stabilă și mai de viitor construcție politică”. Bode s-a arătat, de asemenea, convins că PNL va da președintele și în 2024 și a spus că la europarlamentare „va trebui să alegem între civilizaţia euroatlantică şi modelul putinist”.

„Nu știu asta cu blocul democratic, eu n-am auzit-o discutându-se în PNL, dar discuția trebuie să înceapă cu ceea ce are PNL astăzi, zestrea PNL – 1256 de primari, 119 parlamentari, 17 președinți de consilii județene, peste 14.000 de consilieri locali, din care 1000 tineri, sub 35 de ani și 2000 de doamne în administrația locală. Zece europarlamentari, un partid care trei ani și jumătate și-a asumat responsabilitatea guvernării, care a trecut România prin crize suprapuse”, a spus Bode.

Întrebat dacă PNL plăteşte pentru aceste crize, Bode a afirmat: „Plăteşte cum plătesc toate partidele care se erodează la guvernare”. El a mai spus și că PNL dorește să continue să guverneze cu PSD din 2024.

„Acum, guvernarea erodează. Ne dorim să continuăm guvernarea şi după 2024. Cu PSD. Pentru că nu vorbim de extremişti, iar cei care au fost opt luni la guvernare şi au fugit de la guvernare, mă refer la USR, nu au responsabilitatea asumării atunci când este greu la guvernare. Ce să discutăm cu ei?”, a mai declarat Bode.

Întrebat dacă exclude din start varianta unei alianţe de dreapta cu USR şi PMP, Bode a răspuns: „Nu exclud această variantă, sigur că nu o exclud, dar eu spun de cea mai raţională abordare. Astăzi, suntem împreună la guvernare. Putem să guvernăm împreună de anul viitor încă 4 ani, împreună cu PSD.

Este cea mai stabilă şi de viitor construcţie politică. Am arătat că putem să guvernăm împreună, fără mari rupturi, dar obligaţia noastră este să întărim dreapta să să fim în continuare cel mai important partid pe partea dreaptă”.

Bode a mai anunţat că PNL va fuziona cu ALDE, care va aduce aproape 900 de aleşi locali.

PNL va da preşedintele ţării şi în 2024

Lucian Bode a mai spus că alegerile prezidenţiale din 2024 vor fi câştigate tot de PNL, în ciuda „dorinţei fireşti” a PSD de a câştiga această bătălie electorală. În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Bode crede că este vorba despre a alege între civilizaţia euroatlantică şi modelul putinist.

„Partidul Naţional Liberal va da preşedintele ţării şi în 2024. A făcut foarte bine dreapta că a dat preşedintele României timp de 20 de ani.

România este pe un parcurs euroatlantic foarte bun, putem să ne dezvoltăm în continuare în acest parteneriat. Cu siguranţă, PSD îşi doreşte să aibă un candidat care să câştige. Şi-au dorit de 20 de ani acest lucru. Este firesc să fie aşa, dar Partidul Naţional Liberal, cu zestrea pe care o are, cu ceea ce a făcut Partidul Naţional Liberal în ultimii trei ani şi jumătate asumându-şi guvernarea, are toate premisele să dea, nu un candidat, ci  viitorul preşedinte al României”, a mai spus Bode.

„Miza alegerilor europarlamentare este şi una civilizaţională, dacă vreţi (…) Va trebui să alegem între civilizaţia euroatlantică şi modelul putinist. Îmi asum ce spun. Modelul putinist înseamnă circar, scandalagii agresivi şi propagandă. Mă refer la extremişti, mă refer la AUR. Românii vor trebui să aleagă între cele două modele”, a mai afirmat Bode.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”