BILANȚ. Gafele miniștrilor din Guvernele Ponta: „Vom efectua și zborul cu trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați”

Data publicării:
guv

Maria Grapini a fost taxată în nenumărate rânduri de presă pentru frecventele dezacorduri şi exprimări nefericite din postările sale pe Facebook.

Ninsoarea şi viscolul a adus din păcate dimineţi mai puţin bune la mulţi oameni”, scria Maria Grapini, fost ministru pentru IMM-uri şi Turism, pe contul său de Facebook.

Fostul ministru al IMM-urilor dădea atunci vina pe tehnologie, nicidecum pe neştiinţă, mai ales că susţinea că a fost olimpică la Limba Română. Cu toate acestea, a reuşit să facă o greşeală pe minut, în ultimul său discurs în calitate de ministru.

Astăzi este rău pentru că ieri au fost POLITICE proaste” - corect: politici proaste, sau „Tribunalele comerciale din april vor funcţiona” - corect: aprilie.

Gafe au făcut şi alţi miniştri din Guvernele Ponta.

„Nu a existat (n.r. - au existat) subiecte pe pagina de internet, a existat decât (n.r. - doar) un mesaj care nu a fost postat la 08:34, aşa cum s-a spus iniţial, ci la 09:34”, spunea Remus Pricopie.

„Vom efectua și zborul cu trupurile neînsuflețite ale cadavrelor celor decedați”, declara și Mircea Dușa.

Mulţi dintre membrii Executivului s-au pus singuri în situaţii penibile şi au demonstrat că nu sunt pregătiţi pentru portofoliile pe care le conduc.

„Nu am călătorit cu metroul, cred, decât când eram studentă. Nu ştiu cât costă un bilet la metrou. Ultima oară am călătorit cu trenul, cred, nu sunt sigură, în 2002 sau 2003”, spunea Ramona Mănescu, fost ministru al Transporturilor.

Dan Şova şi-a pierdut funcţia de purtător de cuvânt al PSD, după ce a negat public existenţa Holocaustului în România. Ulterior a devenit, însă, ministru, poziţie din care şi-a continuat seria de gafe. Memorabilă este sinceritatea cu care declara că nu găseşte contractul cu Bechtel.

„E absolut umoristic. Nu am reuşit la Ministerul Transporturilor să se găsească varianta originală. Originalul contractului semnat. Colegii de la Transporturi ne-au raspuns: Îl căutam, trebuie să fie undeva”, afirma Dan Șova.

Greşelile unora dintre miniştrii Guvernelor Ponta au fost atât de grave încât au fost nevoiţi să şi le răscumpere cu funcţia.

Îmi reproșez că s-a întâmplat în timpul mandatului meu nenorocierea asta”, spunea Radu Stroe, fost ministru al MAI, despre tragedia din Munții Apuseni.

„La dezbaterile pe bugetul 2014 m-a frapat, m-a cutremurat, programul național pentru prevenirea și tratarea HIV/SIDA. Este jumătate ca buget din toate programele din Ministerul Culturii”, a gafat și Daniel Barbu, fost ministru al Culturii.

Din topul membrilor Executivului care fac gafe nu lipseşte nici premierul, care a demonstrat că a cam lipsit de la orele de istorie.

Am reușit ce nu credea nimeni că reușim: să dezvelim o placă memorială pentru Brâncoveanu și fiii săi care au pierit în închisoare la Istanbul”, a spus premierul într-o vizită în Turcia.

La sfârşitul anului trecut, Victor Ponta a postat pe pagina personală de Facebook o poză cu descrierea: „Fotografie cu premierul şi regele Mihai stând la masă la Săvârşin”. Imaginea era însă de la un alt eveniment, iar Regele nici măcar nu se afla în ţară la acel moment. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri