Băsescu spune că schimbările din legile justiției sunt bune, dar va fi atent la modificarea Codurilor penale în Parlament

Data publicării:
traian basescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorul Traian Băsescu, preşedinte PMP, a declarat vineri seara că modificările aduse legilor justiţiei „împing mai multă responsabilitate la CSM” şi „consolidează sistemul justiţiei”, fostul președinte calificând drept „o manipulare” afirmaţiile lansate în spaţiul public potrivit cărora prin aceste schimbări „se ia din independenţa justiţiei”, relatează Agerpres.

traian basescu
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea



„Aş vrea să vorbesc puţin de manipulare. S-a spus că se ia independenţa Justiţiei. Este o mare minciună. În primul rând că toate aceste legi împing mai multă responsabilitate la CSM. O să vedeţi, dacă vă uitaţi în proiectul de modificare a Legii 317/2004, care e CSM-ul, veţi vedea că CSM-ul este Dumnezeul Justiţiei. Împărţit pentru procurori, Secţia de procurori, pentru judecători, Secţia de judecători. Deci se produce o separare a secţiilor, fiecare pe categoria de probleme specifice meseriei. Şi vine legea şi cu o completare: nu poţi să fii în CSM dacă nu ai vechime minimum şapte ani în branşă, ori procuror, ori judecător”, a declarat Traian Băsescu, vineri seară, la România TV.

El a adăugat că un alt element important introdus prin modificarea legilor justiţiei este cel privind „auditarea sistemului de repartizare aleatorie a dosarelor, ca să se prevină intrarea pe canal a unor clienţi, ori ca să fie scăpaţi, ori ca să fie acuzaţi”.

„Se auditează la fiecare doi ani, cu auditor internaţional, e foarte important. Sigur că multora nu le convin lucrurile acestea. Şi mai ales cred că nu le convine mutarea Secţiei de investigare a infracţiunilor comise de magistraţi la Parchetul General, dar toate lucrurile acestea nu fac decât să consolideze justiţia. Se separă munca de procuror de cea de judecător, sunt amândoi magistraţi, dar statutele le sunt complet diferite”, a afirmat Traian Băsescu.

Liderul PMP a mai spus că, în schimb, va fi foarte atent la modificarea Codurilor penale în Parlament.

„Vreau să fim foarte clari şi mie mi-e teamă de intrarea cu picioarele în Codul penal şi Codul de procedură penală pe care ar face-o, eventual, PSD cu ALDE. Pe de altă parte, este exact manipularea care s-a aplicat şi celor care au ieşit în stradă, care s-a încercat a se aplica şi la Bruxelles în Parlamentul European. Nimeni încă... Parlamentul nu a început să lucreze modificările la Codul penal şi Codul de procedură penală. (...) Eu nu o să contenesc să spun că, pe fond, modificările care s-au făcut la legile justiţiei sunt în regulă, democratizează şi consolidează funcţionarea sistemului de justiţie, dar voi fi foarte atent la modificările de la Codul penal", a subliniat senatorul.

În opinia sa, „va fi un mare risc la abuzul în serviciu, atât de drag Parchetelor”.

„Şi mă uit că, în naivitatea ei - şi pentru că nu citeşte -, şi societatea civilă vrea tot conform Comisiei de la Veneţia. Or, abuzul în serviciu, Comisia de la Veneţia spune aşa: pe această bază, Comisia de la Veneţia consideră că prevederile penale naţionale cu privire la abuzul în serviciu trebuie interpretate în sens îngust şi aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă şi afectează drepturi fundamentale. Deci, prostia cu pragul trebuie scoasă din gura oricui şi se referă strict la încălcarea drepturilor fundamentale, şi nu la bani”, a explicat Băsescu. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri