Președintele PMP, Traian Băsescu, a susținut, vineri, că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și procurorul general Augustin Lazăr trebuie să plece din funcții, după decizia Curții Constituționale, care constată că au încălcat Constituția și a subliniat că, în caz contrar, se va crea un precedent „periculos”.
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
„Obligația respectării Constituției este a fiecărui cetățean, scrie în Constituție, inclusiv al cetățeanului român Laura Codruța Kovesi. Iar, pe de altă parte, abuzul în funcție, atât de drag domniei sale, este precizat în decizia Curții, care spune așa: Ministerul Public nu are competența de a desfășura activități de cercetare penală cu privire la legalitatea și oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor, care în cazul nostru a fost legiutorul delegat Guvernul. Nu știu de ce la ora asta, domna Kovesi nu s-a dus cu decență la președinte să spună: Domnule președinte, am greșit-o, asta-i demisia”, a afirmat Traian Băsescu, la un post de televiziune.
Băsescu a spus că, în aceeași situație, este și procurorul general Augustin Lazăr.
Potrivit lui Băsescu, în cazul în care cei doi înalți funcționari ai statului nu-și dau demisia, există o procedură administrativă pentru ca aceștia să fie revocați din funcții. El a susținut că ministrul justiției poate să facă demersurile în acest sens sau președintele României.
„Nu există un traseu legislativ, ci unul administrativ. Ministrul de justiție, luând notă de decizia CCR să-i ceară președintelui revocarea. În ce condiții? În condițiile în care în lege se spune că mandatul procurorului șef DNA este de 3 ani, însă nimeni nu spune că este de 3 ani în condițiile în care încalci Constituția. În condițiile în care încalci Constituția, se întrerupe mandatul automat. Iar dacă, strunit de milostivenia și blândețea blândului Dragnea, că de acum așa o să-i spun: blândul Dragnea, ministrul de justiție nu va face acest pas, trebuie să fie inițiativa președintelui. Are cine să-i scrie decretul și revocarea pentru încălcarea Constituției. Eu așa aș scrie decretul: pentru încălcarea Constituției se revocă din funcție procurorul șef DNA”, a explicat Băsescu.
Liderul PMP a ținut să precizeze că are niciun resentiment față de Laura Codruța Kovesi, ci este vorba de încălcarea Constituției.
„Nu este vorba despre niciun resentiment, vorbim de un principiu fundamental aici: încălcarea Constituției de către unul dintre cei mai importanți demnitari ai statului român și sunt în tandem Kovesi și cu Lazăr. Trebuie să plece amândoi”, a adăugat Băsescu.
El a atras atenția că dacă aceștia vor rămâne în funcție, se va crea un precedent periculos.
„Aici nu este o chestiune cine să-i convingă sau nu, este vorba de crearea unui precedent periculos, să ai o hotărâre a Curții constituționale că un înalt funcționar a încălcat Constituția și să-l menții. (...) Problema nu este Kovesi, problema este precedentul. Avem o problemă (...) de precedent. S-a constat indubitabil că un înalt funcționar al statului a încălcat Constituția, a încălcat separația puterilor în stat, asta nu mai e de glumă. Nu poate să rămână fără măsuri. Înțelegeți? Și dacă nu înțelege Iohannis, Kovesi ar trebui să știe cât rău ar face dacă se agață ca pisica de pom, pentru că ar crea acest precedent al încălcării Constituției la vârful statului român este extrem de grav”, a mai susținut Băsescu.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 142 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.