Băsescu: Iohannis nu are limită de timp pentru a o revoca pe Kovesi

Data publicării:
iohannis basescu consultari 17 ian - presidency

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercuri, că şeful statului "nu are limită de timp" pentru a pune în aplicare decizia CCR în cazul Kovesi şi "poate să reflecteze oricât are nevoie" înainte de a lua o hotărâre în această speţă.



"Nu are limită de timp. Preşedintele poate să reflecteze oricât are nevoie", a afirmat Traian Băsescu la România Tv, întrebat dacă, după decizia CCR şi publicarea acesteia în Monitorul Oficial, şeful statului este obligat să o demită pe Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror şef al DNA.

El a adăugat că imaginea unui preşedinte care ar tergiversa o astfel de decizie este " la fel ca imaginea instanţelor care nu pun în aplicare deciziile CCR sau ca imaginea Parlamentului, deci România".

Întrebat dacă, în opinia sa, Klaus Iohannis va utiliza această tactică, Băsescu a spus că nu ştie, dar a adăugat: "Prin decizia CCR se produce următorul lucru: practic, parchetele intră, din nou, sub control politic".

"Adică ministrul Justiţiei este numit de un partid, el va sta în funcţie atât timp cât, printre altele, face servicii şi partidului. Orice procuror şef de structură la nivel naţional va şti că, dacă nu face frumos, este zburat la partid, pentru că, altfel, ministrul Justiţiei face propunere la preşedinte şi, dacă ne luăm după decizia de azi şi după zicerile domnului Tăriceanu, preşedintele, care e decorativ, este obligat să semneze un decret. Unde credeţi că ne aflăm - preşedintele decorativ care semnează decrete la ordinul ministrului? Deci, cred că este o eroare fundamentală care demolează pur şi simplu Instituţia prezidenţială. Noi poate ne bucurăm astăzi pentru că nu o simpatizăm sau nu o mai simpatizăm pe doamna Kovesi, dar implicaţiile pentru funcţionarea statului sunt majore", a subliniat liderul PMP.

În percepţia sa, prin decizia luată, "CCR a spus că preşedintele României, începând de azi, intră sub autoritatea ministrului Justiţiei". Conform lui Băsescu, "teoria, absolut hilară, că preşedintele ar avea doar un rol ceremonial, pe care o vântură domnul Tăriceanu şi alţii ca el, este ridicolă".

"Preşedintele României nu are rol ceremonial, ci executiv", a punctat Traian Băsescu.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Am găsit ceva în grădină care m-a lăsat fără cuvinte”: Descoperirea uimitoare a unui bărbat ar putea...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei