Barna: România nu suferă de lipsă de resurse. Problema este legată de proasta alocare a celor pe care le aveam

Data actualizării: Data publicării:
dan barna ID64588_INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Președintele USR, Dan Barna. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele USR, Dan Barna, spune că România nu suferă de lipsă de resurse, ci că problema majoră este legată de "proasta şi iresponsabila alocare” a resurselor existente.

Am văzut zilele trecute bugetul Capitalei şi bugetul Sectorului 1. Lucrurile nu stau deloc îmbucurător şi spun asta în contextul mai larg în care România din 2019 nu suferă de lipsă de resurse, problema majoră pe care o avem cu această guvernare iresponsabilă, care nu doar că ne scoate din Europa pe plan extern, dar pe plan intern vedem că ne condamnă la subdezvoltare, problema majoră este legată de proasta şi iresponsabila alocare a resurselor pe care le aveam. Folosim foarte puţin din banii europeni şi asta este o problemă majoră, iar pe cei naţionali nu îi folosim pentru investiţii, ceea ce pune o chestiune serioasă asupra perspectivei creşterii economice în anii următori, pentru că această puţină creştere economică care a existat a venit în principal din consum şi atâta timp cât nu ne asumăm să alocăm resurse publice pentru investiţii viitorul nu are cum să arate optimist din niciun punct de vedere”, a spus Barna într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a adăugat că alocarea de către Guvern a 4,6% din bugetul naţional pe 2019 pentru investiţii nu poate „să prostească pe nimeni”, pentru că în realitate în ultimii doi ani s-au alocat pentru investiţii publice sub 3% din PIB, în fiecare an.

În momentul de faţă, autorităţile locale prezintă bugetele pe care le au, dar realitatea acestui buget naţional este că pentru marile municipalităţi, în cifre reale, nu în procente, care sunt foarte frumos de coafat, bugetele sunt mai mici datorită cheltuielilor transferate în sarcina autorităţilor locale şi este un lucru foarte grav, pentru că păstrează aceeaşi abordare a bugetului de tip feudal în care autorităţile publice locale sunt de fapt dependente de o decizie centrală. Dacă ne uităm la bugetul Capitalei, vedem cel mai mare buget pe care l-a avut Bucureştiul vreodată, 1,7 miliarde (euro - n.r.), aproape cu un miliard mai mult decât bugetul anterior. Dacă ne uităm sub această umbrelă aparent frumoasă vedem că 4,25 de miliarde de lei, cheltuielile de funcţionare, arată cât de birocratic este sistemul, arată că majoritatea resurselor nu sunt folosite pentru dezvoltare”, a spus Barna.

El a mai afirmat că această mărire a bugetului nu este reflectată în proiecte de dezvoltare şi investiţii, iar resursele sunt alocate cheltuielilor de funcţionare, „acelor încercări de firme pe care le-a avut doamna Firea, acelui personal birocratic foarte stufos, mai mare de 2, 3 sau 4 ori faţă de capitale comparabile europene, multe dintre ele mai mari decât Bucureştiul”.

Barna a conchis că un program consistent de investiţii este singura soluţie prin care autorităţile locale din România pot să intre pe un curs de dezvoltare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefoanele și conturile turiștilor, verificate la intrarea în SUA. Un mesaj anti-Trump a trimis acasă un...
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Pro FM
Kanye West intenționează să se mute în Europa: „Se simte nerespectat în SUA”. România, printre țările aflate...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Reacția soției patronului de la Ferrari, după ce a aflat prețul avioanelor închiriate de Klaus Iohannis
Newsweek
1.150 lei în plus la pensie în aprilie. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii? Când îi iei?
Digi FM
Cine este John Ion Banu, candidat independent la alegerile prezidențiale. A emigrat în SUA înainte de...
Digi World
A urmat dieta carnivoră și a ajuns de urgență la spital. Cu ce probleme s-a confruntat
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Andreea Bănică își îngrijorează fanii: „Am plâns ceva...”. Artista, în lacrimi pe rețelele de socializare