Bădălău: „Trebuie să schimbăm absolut toate legile”

Data actualizării: Data publicării:
180115_PSD_CEX_014_badalau INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatorul PSD Niculae Bădălău, recent înlocuit din funcția de președinte executiv al PSD, spune că majoritatea parlamentară ar trebui să schimbe toate legile dacă sunt adevărate lucrurile pe care le-a spus Liviu Dragnea, referitor la o posibila implicare a Serviciului Român de Informații în formarea guvernului USL din 2012.

180115_PSD_CEX_014_badalau INQUAM_Photos_Octav_Ganea
Sursă foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

„Dacă lucrurile pe care le-a spus domnul preşedinte (Liviu Dragnea - n.r.) sunt adevărate, şi eu sunt convins, aşa cum îl cunosc pe domnul Dragnea, că spune adevărul, asta arată o putreziciune a statului român. Și asta arată că trebuie să schimbăm absolut toate legile şi să încercăm să facem legile pentru români, cu un stat puternic, dar în acelaşi timp cu instituţii care nu sunt abuzive”, a declarat Niculae Bădălău, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă nu se poate vorbi și despre o slăbiciune a PSD și a conducerii PSD în eventualitatea în care a fost acceptată o intervenție a SRI, fostul lider social-democrat a răspuns: „Nu făceam parte din conducerea partidului la momentul respectiv, dar cred că a fost o slăbiciune și a partidului”.

Cât despre Victor Ponta, care a condus PSD și Guvernul PSD timp de aproape trei ani și jumătate, Bădălău spune că o eventuală colaborare a acestuia cu „statul paralel” este „o greşeală foarte gravă vizavi de toţi membrii de partid”.

„Pentru că, până la urmă, noi toţi luptăm având un proiect, având o gândire, având un program şi eu nu pot să cred nici acum că cineva ar putea interveni şi a ne impune numiri sau alte schimbări de la ceea ce noi am hotărât în campania electorală”, a mai precizat Niculae Bădălău.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat marţi seara, la Antena 3, că fostul premier Victor Ponta i-ar fi „dat de înţeles” că a stabilit împreună cu fostul director al SRI George Maior componenţa guvernului USL în anul 2012 şi că Maior i-ar fi spus că Guvernul trebuie format din oameni „verificaţi”. 

„În 2012, am vorbit cu mai mulţi parlamentari să voteze moţiunea pentru a pica Guvernul Ungureanu.(...) Ne-am întâlnit după ce am fost la Cotroceni şi am luat mandatul de la preşedinte. A rămas să ne vedem duminică. Am plecat acasă destul de contrariat. (...) Sâmbătă jucam tenis şi m-a sunat Crin. Mi-a zis: «domnule, aseară nu s-a putut face Guvernul pntru că era oboseală, dar dimineaţă Victor mi-a arătat lista Guvernului. A făcut-o cu tine?» Zic: «nu, n-a făcut-o cu mine, eu am plecat acasă ca şi tine». Mi-a zis Crin: «te-am sunat să-ţi zic pentru că nu mi se pare corect, pentru că am fost împreună». (...) Ne-am întâlnit duminică. (...) Până la urmă, Ponta mi-a dat de înţeles că a făcut în noaptea aia Guvernul cu George Maior şi cu alţii. I-am zis atunci că dacă asta a fost decizia ta, nu are rost să mai fac parte din proiectul ăsta (...) şi o să stau în banca mea”, a afirmat Liviu Dragnea.

În acest context, preşedintele PSD a susţinut că la acel moment a avut o discuţie telefonică cu fostul director al SRI George Maior, care i-ar fi spus că din guvern trebuie să facă parte „oameni verificaţi”.

Dragnea susţine că el a plecat apoi pe Valea Prahovei, unde erau familia sa, dar şi Ponta, însoţit de SPP-işti, iar la întoarcere acesta i-a propus să se întoarcă cu el, în maşina acestuia, dar că l-a refuzat. În final, spune Dragnea, s-au întors împreună, în maşina condusă de el. „Pe drum îmi tot spunea şi nici nu cred că se simţea foarte confortabil, încerca să-mi explice, dar nu-mi spunea până la capăt şi la un moment mi-a spus: «Uite, îl sun pe George şi ti-l dau la telefon». Mi l-a dat la telefon pe George Maior. Mi-a spus Maior: «Guvernul nu e o chestiune aşa simplă, trebuie să aibă totuşi o anumită anvergură, să fie oameni verificaţi (...) Trebuie să punem nişte oameni care au legătură şi cu anumite instituţii». I-am spus: «George, iartă-mă, nu sunt de acord cu tine. Nu înţeleg (...) de ce noi mergem şi vorbim cu oamenii, ca de fapt să vedem că noi suntem transformaţi în păpuşi». I-am spus şi lui Crin: a fost o impunere a lui Ioan Rus la Interne. A fost o foarte mare nervozitate în rândul liderilor din teritoriu, care s-au strâns la partid să mă susţină. Se stabilise ca eu să fiu ministru de Interne şi ei voiau ca eu să fiu ministru de Interne. (...) Maior mi-a zis să nu fiu în Guvern, să mă ocup de partid. Eu i-am zis lui Ponta: «de când e SRI consultantul PSD?» Acestea sunt întâmplările pe care vreau să le zic la Comisia SRI”, a adăugat Liviu Dragnea.

Fostul premier Victor Ponta a reacţionat la scurt timp, spunând că Liviu Dragnea minte, şi l-a catalogat drept „slugă de Teleorman care nu ştia cum să îi intre sub piele lui George Maior”.

„Dragnea nu vrea să se afle cum se luptă el cu statul paralel. Cum vedea că mă urc în maşină, venea la mine şi mă întreba: «Te duci la băieţi?» Şi eu îi ziceam: «Dar, ce treabă ai tu, Liviule?». Nu scăpam de el. Era disperat, să fie acolo, să pună şi el, să mai afle ceva. Dragnea a fost la mine, la Cornu, dacă nu îl chemam sărea gardul. Au fost Crin Antonescu, Daniel Constantin, socrul meu, au fost zece oameni. Dragnea minte atât de mult şi atât de prost, încât nu cred că e consiliat de Florian Coldea. Dragnea dorea să obţină protecţie de la SRI. Guvernul l-am făcut în casa socrului meu, cu el de faţă. Minte de nici nu respiră la cât minte. Nu ştia cum să îi intre sub piele lui George Maior. Îi ducea cadouri, tot ce credea el că vrea Maior. Mi se pare incredibil ca acum, când era slugă timp de patru ani, acum nu e bun” a afirmat Victor Ponta, la B1 TV.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Mariah Carey are doi copii de 13 ani. Cum arată acum gemenii artistei
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei