AUR se opune vaccinării sau testării medicilor: „Mulți vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă”

Data publicării:
Coronavirus - Thu Jan 7, 2021
AUR se opune certificatului COVID-19 pentru cadrele medicale. Foto: Profimedia

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) se opune demersului legislativ inițiat de PNL și UDMR, care prevede că personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării, afirmând că această măsură este una „totalitară” și care „atentează la siguranța națională”. „Mulți medici vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă și să se judece cu statul, și astfel vom rămâne fără medici și asistenți într-o perioadă de criză sanitară majoră”, transmit membrii AUR.

„Două partide care se pretind de dreapta împing medicii către vaccinarea obligatorie. În loc să respecte libertatea de alegere a fiecăruia, inclusiv cea a medicilor, PNL și UDMR au pornit prigoana. Pentru Cîțu și gașca sa de extremiști, medicii nu mai sunt acum eroii din linia întâi, ci ticăloșii care trebuie puși cu botul pe labe, pentru simplul motiv că refuză să se vaccineze. Aceasta este o gândire bolnavă, totalitară, pe care o condamnăm categoric. În plus, atragem atenția că se atentează la siguranța națională, pentru că mulți medici vor prefera să nu se vaccineze, să rămână fără slujbă și să se judece cu statul, și astfel vom rămâne fără medici și asistenți într-o perioadă de criză sanitară majoră”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, copreședinte AUR.

„Statul nu are de unde să știe ce e mai bine pentru fiecare cetățean în parte. Decizia de a te vaccina este o decizie personală, care implică o evaluare foarte personală a riscurilor. AUR se angajează să apere cu toate mijloacele parlamentare și democratice libertatea de alegere a românilor. Suntem ultimii anticorpi la dictatură și vom respinge această inițiativă legislativă, precum și orice alte tentative de restrângeri de drepturi și libertăți și discriminări pe criterii sanitare”, a subliniat deputatul George Simion, copreședinte AUR.

AUR a depus la Senat un proiect de lege împotriva discriminării pe motiv de vaccinare, care prevede sancțiuni cu amendă de la 3.000 de lei la 30.000 de lei, dacă discriminarea vizează o persoană, respectiv cu amendă de la 5.000 de lei la 100.000 de lei, dacă discriminarea vizează o categorie sau un grup de persoane. Potrivit proiectului, emiterea oricărui act normativ care discriminează pe bază de vaccin va fi considerată infracțiune și sancționată cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament un proiect de lege prin care angajaţii din Sănătate nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, atât din sistemul public cât şi cel privat, vor fi obligați să se testeze pe banii proprii.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...