AUR nu mai are voie să aducă invitați în Parlament. Simonis: „Ne trezim că mâine aduc 1.000 de oameni şi fac revoluţie”

Data publicării:
george simion se cearta cu alfred simionis
Liderul AUR s-a certat cu președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, pe care l-a numit "securist pitic", iar social-democratul i-a cerut să părăsească sala. FOTO: INQUAM PHOTOS - Saul Pop

Membrii AUR nu vor mai avea voie ca în următoarea perioadă să introducă invitați în Palatul Parlamentului, după ce deputații și senatorii partidului au invadat, miercuri, sălile de grupuri politice, a anunțat joi președintele interimar al Camerei Deputaţilor Alfred Simonis. „Numele celor care au intrat ieri în clădire şi au venit să protesteze se vor regăsi pe un tabel cu persoane interzise la accesul în clădirea Palatului Parlamentului”, a mai adăugat el.

„Tocmai am luat o decizie în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor. Ţin să menţionez că sancţiunile au fost luate în unanimitate. Niciun vot împotrivă. Ieri practic în scandalul grupului AUR la Parlament au participat deputaţi şi senatori ai AUR, au participat angajaţi ai Camerei Deputaţilor, chiar dacă sunt arondaţi grupului AUR sau al comisiilor pe care le conduc cei de la AUR, dar şi invitaţi de grupul AUR, în jur de 100. Aşa au ajuns să fie aproape 250 sau 150 în sălile de grup. Este fără precedent ceea ce s-a întâmplat ieri în cei 33 de ani de democraţie şi sancţiunile se văd astăzi. S-a suspendat dreptul celor de la AUR de a introduce în clădire invitaţi pe o perioadă până finalizăm această anchetă şi până vom stabili cine sunt cei vinovaţi şi cum reglementăm intrarea în clădire, pentru că ne putem trezi că mâine aduc 1.000 de oameni în clădire şi fac revoluţie. De aceea s-a suspendat dreptul grupului AUR, a membrului Biroului permanent din partea AUR de a introduce în clădire persoane, altele decât parlamentari şi angajaţi. Se vor face reclamaţii pentru toţi deputaţii şi senatorii AUR care au protestat şi au invadat sălile de grupuri politice”, a declarat Alfred Simonis, joi la Parlament, potrivit News.ro. 

El a mai spus că „pentru angajaţii Camerei, pentru o parte dintre ei erau sau sunt funcţionari publici, funcţionarul public, chiar dacă este arondat unei comisii sau unui parlamentar, nu poate protesta împotriva altui grup al unui partid parlamentar, pentru că asta presupune că eşti funcţionar public”.

„Numele celor care intrat ieri în clădire şi au venit să protesteze se va regăsi pe un table cu persoane interzise la accesul în clădirea Palatului Parlamentului”, a completat Simonis.

Întrebat unde va fi făcută plângerea pentru incidentul de miercuri din Parlament, Simonis a răspuns: „Analizăm cea mai bună variantă pentru parlamentari”.

„Se pot face două tipuri de plângeri, la Comisia juridică pentru sancţionare, dar şi la poliţie, pentru că au invadat spaţiul propriu al unui grup parlamentar, mai puţin caracter privat are spaţiul unui grup parlament, de aceea nici dvs, oricât de incisivi sunteţi, nu aţi intrat niciodată în sala unui grup parlamentar. Nu îmi amintesc să se fi întâmplat asta vreodată, şi de obicei sunteţi mai îndrăzneţi decât orice parlamentar. În perioada următoare vom vedea sancţiuni pentru angajaţi şi pentru staff”, a mai precizat el.

Acesta i-a numit pe cei de la AUR „huligani” şi a vorbit despre soluţiile optime prin care să fie sporit nivelul de securitate din Parlament.

„Căutăm soluţii pentru a întâri securitate, dar asta nu se poate face peste noapte. Nu poţi să aduci bodyguarzi de pe stradă şi de mâine să îi pui să scoată parlamentarii pe sus din sală. Discutăm care e cea mai bună soluţie ca să combatem aceste acţiuni extremiste ale unor huligani”, a conchis Simonis.

Parlamentarii AUR au protestat, miercuri, la Parlament, în sala grupului parlamentar al PSD, unde trebuia să înceapă o şedinţă a conducerii partidului, faţă de intenţia Guvernului condus de premierul Marcel Ciolacu de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale. Liderul AUR, George Simion, a avut un schimb de replici cu preşedintele interimar al Camerei, Alfred Simonis, după ce acesta i-a cerut să părăsească sala.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Gen. Ben Hodges
Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...