Parlamentul a adoptat miercuri o lege inițiată de 37 de parlamentari de la toate partidele, lege care introduce salariul minim diferențiat pentru angajați, în funcție de pregătirea profesională. Astfel, un angajat care are studii superioare finalizate și care și-a luat doctoratul în activitatea pe care o desfășoară trebuie să fie plătit cu cel puțin 4.460 de lei brut.
Vor exista 11 noi salarii minime, diferențiate în funcție de studii și postul ocupat, în loc de cele trei salarii minime din prezent (salariul minim pentru cei fără studii superioare, pentru cei cu studii superioare și pentru cei din construcții).
În funcție de pregătirea pe care o are angajatul, dacă este angajat pe un post pentru care are specializarea respectivă, cuantumul salariului brut lunar se stabileşte prin aplicarea unui coeficient raportat la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (2.230 de lei). Coeficientul pornește de la valoarea de 1, pentru muncitorii necalificați și ajunge până la valoarea 2, pentru cei care au doctorat.
Cât va fi salariul minim, în funcție de studii
Astfel, un muncitor necalificat este plătit cu valoarea salariului minim brut - 2.230 de lei, cel care are școala profesională sau studii superioare va fi plătit cu 2.676 de lei, în timp ce un angajat care are studii superioare și o diplomă de masterat va ajunge la un salariu brut de cel puțin 4.014 lei.
„Prin stabilirea unor indicatori minimali de ierarhizare privind salarizarea personalului din economia naţională se urmăreşte garantarea unor forme de protecţie minimă a venitului salariatului, precum şi menţinerea unei motivări adecvate a muncii prin evitarea aplatizăr’ii excesive a grilei de salarizare”, explică iniţiatorii legii.
Legea a fost inițiată de deputații Adrian Solomon (PSD) și Gabriel Petrea (Pro România) și a fost susținută de parlamentari de la toate partidele. Proiectul merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Legea poate fi consultată aici.
Reprezentanții IMM-urilor nu susțin diferențierea salariului minim
Consiliul Naţional pentru Întreprinderile Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) nu susţine diferenţierea salariului minim pe economie şi solicită contestarea legii la CCR.
„Prin această lege se introduc mai multe salarii brute minime pe economie. Consiliul nu susţine diferenţierea salariului minim pe economie în funcţie de diverse criterii, cum ar fi sectoarele de activitate sau educaţia pentru salariaţi din diverse sectoare. Noi am spus public că ar trebui să fie analizată posibilitatea introducerii unui salariu minim pe oră, nu pe lună, plata fiind făcută în funcţie de numărul de ore lucrate, cu îmbunătăţirea corespunzătoare a Codului Muncii”, declarat, înainte de adoptarea legii, preşedintele CNIPMMR, Florin Jianu.
Redactor: Robert Kiss