Antonescu și-a criticat consilierul pentru limbajul folosit la adresa șefului ANI

Data actualizării: Data publicării:
crin 20antonescu 20senat 20resized 205360201 20mediafax 20foto 20gabriel 20petrescu-32875

„Consider că a fost nepotrivită exprimarea colegului meu, în plan uman pot să înţeleg. Atunci când eşti demnitar trebuie să-ţi controlezi emoţiile şi dezavuez formula, limbajul, modul în care a reacţionat Dan Mihalache. Asta este tot o chestiune de formă regretabilă", a spus Crin Antonescu.

El a adăugat că nu s-a pus niciodată în USL problema nerespectării unei decizii din partea unei instanţei judecătoreşti.

„Sunt convins de nevinovăţia tuturor colegilor mei incriminaţi”, a mai afirmat liderul PNL.

Secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, a declarat, vineri, că îl va da în judecată pe şeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula „această jigodie frustrată”.

Patru membri ai guvernului Ponta sunt acuzați de incompatibilitate și conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate. Este vorba despre ministrul transporturilor, Ovidiu Silaghi, ministrul dezvoltării, Eduard Helvig, cel al dialogului social, Liviu Pop, dar şi de secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache. Cei patru neagă acuzațiile și spun că vor să conteste deciziile.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri