Angajații PSD nu au primit salariile la timp în ianuarie. Partidul a făcut și concedieri
Data publicării:
PSD a ajuns la fundul sacului, relatează jurnaliștii de la Europa Liberă. Surse din interiorul partidului condus de Marcel Ciolacu au declarat pentru sursa citată că angajații nu și-au primit la timp salariile în prima lună a acestui an.
Mai mult, noua conducere a concediat câțiva angajați și de asemenea, a încheiat contractul pe care partidul îl avea cu firma de comunicare.
PSD a încasat în anul 2019 aproximativ 144 de milioane de lei, cea mai mare sumă încasată vreodată de un partid după schimbarea legii privind finanțarea formațiunilor politice; acești bani ar fi trebuit să asigure și salariile personalului.
Deși social-democrații au beneficiat și de un plus de 53 de milioaie de lei, din perioada în care Liviu Dragnea se afla la conducere, contul partidului s-a găsit în acest an aproape gol.
În urma subvenției virate de Autoritatea Permanentă, o parte dintre angajați și-au primit până la urmă banii la sfârșitul lunii ianuarie, în timp ce alții au fost nevoiți să aștepte până la începutul lunii februarie.