Senatorul PSD Ecaterina Andronescu consideră că este necesară o analiză „temeinică” în PSD referitoare la absenteismul de la referendum, precizând că partidul nu s-a implicat în campania pentru consultarea populară pentru a nu o politiza.
„Poate oamenii nu au fost suficient informaţi. În mediul rural s-a votat mai puţin decât în mediul urban, la mulţi dintre ei nici nu a ajuns informaţia. PSD nu s-a implicat pentru că ideea a fost să nu politizăm acest referendum. (...) Dar cred că este necesară o analiză temeinică cu date concrete, pe regiuni, pe judeţe, să vedem ce s-a întâmplat, de ce s-a votat aşa. O analiză în PSD. Şi sunt sigură că sociologii vor analiza şi vor desprinde concluzii la care trebuie să fim foarte atenţi”, a declarat Andronescu, luni, la Senat.
Chestionată dacă modul în care a fost formulată întrebarea la referendumul din 6 - 7 octombrie a generat absenteismul, Andronescu a răspuns: „Nu exclud. Cred că şi acest lucru trebuie prins în analiza de care vorbeam, în aşa fel încât măcar să nu se mai repete, pentru că totuşi s-au cheltuit o groază de bani”.
Ea a adăugat că Guvernul avea obligaţia să organizeze referendumul ca urmare a iniţiativei cetăţeneşti susţinute de Coaliţia pentru Familie.
Sursa: Agerpres