Ambasadorul României în SUA neagă că Georgescu a fost invitat la învestirea lui Trump: Numele lui nu e pe lista oficială

Data actualizării: Data publicării:
C[lin Georgescu
Călin Georgescu. Foto: Profimedia

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, afirmă că singurele invitaţii oficiale la evenimentele legate de inaugurarea preşedintelui american Donald J. Trump au fost transmise şefilor misiunilor diplomatice acreditate la Washington. El a precizat că numele lui Călin Georgescu, care a susţinut că a fost invitat, nu se regăseşte printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare şi de către Departamentul de Stat al SUA.

Andrei Muraru a transmis, la solicitarea News.ro, că va fi prezent la aceste manifestări şi că este o mare onoare să reprezinte România la „acest moment istoric al democraţiei americane”.

„Singurele invitaţii oficiale, adresate în numele Preşedintelui-ales Donald J. Trump, au fost transmise din partea Comitetului de Inaugurare, prin Protocolul Departamentului de Stat al SUA, exclusiv şefilor de misiuni diplomatice acreditate la Washington. Aceste invitaţii asigură participarea ambasadorilor acreditaţi la Washington la următoarele evenimente:

  • Manifestarea MAGA Victory Rally, în seara zilei de duminică, 19 ianuarie, la Capitol One Arena
  • Ceremonia de depunere a jurământului de către noul preşedinte, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu
  • Discursul inaugural, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Capitoliu
  • Parada inaugurală, în ziua de luni, 20 ianuarie, la Blair House, casa oficială de oaspeţi a preşedinţilor americani
  • Balul inaugural al Libertăţii, în seara zilei de 20 ianuarie, la Centrul de Conferinţe Walter Washington
  • Slujba naţională de rugăciune, în ziua de 21 ianuarie, la Catedrala Naţională din Washington

În calitate de Ambasador al României în SUA, voi participa şi voi reprezenta România la evenimentele inaugurale. Este o suită de evenimente deosebite şi o mare onoare pentru mine de a reprezenta România la acest moment istoric al democraţiei americane”, a afirmat Muraru.

El a precizat că aceste invitaţii oficiale permit accesul în zone special amenajate la fiecare dintre evenimentele menţionate, cu asigurarea protocolului şi condiţiilor de securitate adecvate demnitarilor.

„Pe lângă aceste invitaţii oficiale – există de asemenea invitaţii transmise în mod privat sau biletele de acces destinate publicului care, chiar dacă pot avea însemnele grafice ale Comitetului de Inaugurare, acestea asigură locuri numai la unele dintre evenimente, de regulă în zona de audienţă generală. Prezenţa unor oficiali străini de rang înalt la ceremonia de inaugurare nu este exclusă, dar este posibilă numai în condiţiile unor solicitări exprese din partea acestora, accesul şi nivelul de curtoazie acordat fiind evaluate de la caz la caz (în funcţie de resursele de protecţie şi protocol disponibile)”, a declarat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

„Referitor la declaraţia domnului Georgescu: Domnul Călin Georgescu nu a fost invitat la ceremonia de inaugurare, numele domniei sale nu se regăseşte printre persoanele invitate oficial de către Comitetul de Inaugurare şi de către Departamentul de Stat al SUA”, a precizat Muraru.

Călin Geogescu a declarat recent că a primit invitaţie la evenimentele de inaugurare de la Washington şi a refuzat, considerând că nu are de ce să se ducă.

„Mă duc ca om demn să reprezint poporul român cu demnitate şi onoare. Nu te duci altcumva”, a afirmat Georgescu, adăugând că „a venit momentul să nu mai stăm în genunchi în faţa nimănui”.

Citește și: Lista populiștilor de extremă dreapta din toată lumea invitați la învestirea lui Trump. Cine nu este în grațiile președintelui ales

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nume le puneau dacii copiilor. Cele mai populare nume de viteji ale strămoșilor noștri
Digi FM
Florin Piersic, la 89 de ani, cu soția de mână, sprijinit în baston. S-a bucurat când i s-au făcut urări...
Pro FM
Alina Sorescu, dezvăluiri despre fostul soț: Violența verbală se întâmpla frecvent. A avut un moment de...
Film Now
Cameron Diaz, Drew Barrymore și Lucy Liu, mândre de Demi Moore: "Există atât de multă vulnerabilitate în...
Adevarul
De ce l-a lăsat Sinner cu mâna întinsă pe președintele Italiei. Culisele unei alegeri dureroase
Newsweek
NU sunt bani la buget pentru indexarea pensiei în 2025. Ministrul de finanțe confirmă OFICIAL
Digi FM
Laura Vicol recunoaște că a apărat interlopi în instanță, pe bani mulți: "Am avut onorarii și de 100.000 de...
Digi World
Ce este prediabetul și care sunt persoanele care ar trebui să facă analize să vadă dacă suferă de această...
Digi Animal World
Momentul când o vulpe este salvată de pompierii din Hunedoara. Animalul a rămas blocat într-o groapă, după...
Film Now
Reacția lui Orlando Bloom după dezvăluirile pe care Keira Knightley le-a făcut despre franciza „Pirații din...
UTV
Sebastian Dobrincu s-a mutat singur in Dubai, la scurt timp dupa vacanta cu Otniela Sandu