Alina Gorghiu îl critică pe Vlad Alexandrescu: Acest ministru s-a compromis 

Data publicării:
alina gorghiu

„Acest ministru s-a compromis nu prin ce a făcut în mod special la minister, ci prin comportamentul din ultimele zile. Eu cred că este încă o dovadă a lipsei de coagulare a acestui Cabinet. Eu nu sunt adepta depeșelor trimise ocult către un ONG, care, să vedeți surpriză, acea depeșă ajunge la presă, e publicată de toată presa, "nu-mi mai dau demisia pe care mi-am dat-o pe Facebook, parcă aș vrea să rămân", după care iese premierul în prima zi sau a doua zi de Paște și-mi spune că voi fi revocat. Este o lipsă de coerență la nivel guvernamental", a declarat Alina Gorghiu la RFI. 

De asemenea, liderul PNL a spus că dacă acuzațiile aduse de Vlad Alexandrescu sunt adevărate, atunci acesta și premierul Dacian Cioloș trebuie să poarte o discuție. În scrisoarea cătrea Grupul pentru Dialog Social, Vlad Alexandrescu a spus că au fost încercări de intimidare din partea unor colegi din Guvern pe parcursul mandatului său.

„Dacă acele fapte pe care ministrul le invocă a fi săvârșite de către colegi din Cabinet sau alte structuri sunt adevărate, atunci chiar mă aștept la o discuție foarte serioasă între prim-ministru și acest ministru, indiferent că-l revocă sau nu", a afirmat Gorghiu.

Premierul Dacian Cioloș va trimite astăzi președintelui Klaus Iohannis decizia de revocare din funcție a lui Vlad Alexandrescu odată cu o nouă propunere pentru Ministerul Culturii. Prim-ministrul a anunțat, sâmbătă, pe Facebook că îl va revoca pe Vlad Alexandrescu, după ce în presă a apărut scrisoarea ministrului în care denunța încercări de intimidare. 

Citiți și: 
Ministrul Culturii a mers azi la serviciu: „Aş dori să rămân"
Premierul anunță astăzi noul ministru al Culturii
Ministrul Culturii va fi revocat. Dacian Cioloș: „Nimeni nu are proprietatea absolută a reformelor, nici măcar eu”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...