Alianţa Vestului. Gheorghe Falcă: "Nu vrem să intrăm într-o dispută politică, vrem să atragem mai bine fonduri UE”

Data actualizării: Data publicării:
gheorghe falca fb

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, răspunde acuzaţiilor lansare de social-democraţi, potrivit cărora Alianţa Vestului este „un pericol la adresa integrităţii statului român”. Potrivit lui Falcă, este „o abordare greşită”, deoarece scopul alianţei este acela de a atrage fonduri europene, nu de a provoca dispute politice.

Cred că este o abordare greșită, nu vrem să intrăm într-o dispută politică, vrem să atragem mai bine fonduri UE”, a explicat Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad.

Să nu aşteptăm ca guvernul să ia toţi banii, să facă Ghidurile şi, abia prin 2023 sau 2024, să putem să începem şi noi procedurile de atragere a acestor bani. Noi începem de anul acesta, ca semnătură, de anul viitor, ca documente, apoi tot cu guvernul României va trebui să discutăm, pentru că, atunci când vom vorbi despre proiecte integrate, noi trebuie să vorbim, studiile de fezabilitate pentru Autostrada sau Drumul Expres Oradea-Arad, trebuie să vorbim de punerea în practică a proiectului european Via Carpatia, pentru acest lucru UE are bani puşi la dispoziţie”, a explicat Gheorghe Falcă.

Nu vrem să spunem că încă nu se face nimic major, dar suntem în 2018, la sfârşit, România nu a atras bani europeni necesari, pentru că, atunci când s-a început ciclul financiar 2014 - 2020, în 2014 politicienii de la Bucureşti ne făceau cu mâna, în 2015, s-au gândit ce o să facem, în 2016 guvernul de atunci nu a făcut nimic, în 2017 ne-am apucat să aprobăm Ghidurile şi noi, Primăriile, abia în 2018 facem studii de fezabilitate”, a continuat edilul.

Reacţia lui Gheorghe Falcă vine după mai multe reacţii dure din partea PSD. Consilierul judeţean Adrian Bourceanu, de exemplu, a spus: „Cred sincer că nu a existat niciodată în istoria României de după 1918 un pericol mai mare la adresa integrității și independenței statului român”.

AVE” sau „Alianța Vestului” este prima alianță a orașelor din România. Ea este formată din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj-Napoca. Edilii celor patru orașe vor astfel să se dezvolte mai rapid și să atragă mai ușor fonduri europene și investitori, în colaborare cu Guvernul.

De altfel, şi primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a respins orice fel de acuzaţie de separatism sau de punere a Vestului contra Capitalei.

Până acum, reacţii de acest tip au venit de la nişte membri ai unui partid sau altul sau de la persoane care sunt comentatori de profesie, dar nu există nimic în spatele lor niciodată”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei