Alianța stângii și-a lansat candidații la europarlamentare. La eveniment a fost prezent Radu Mazăre, dar a lipsit Ion Iliescu

Data publicării:
ponta lansare candidati psd

Victor Ponta le transmite colegilor de partid şi partenerilor de alianţă că este pregătit pentru victoria în alegeri: „De data aceasta, cred că vom câştiga. (...) Dacă veţi considera că eu trebuie să fiu, voi fi acel candidat”.

De dimineaţă, liderul PSD a participat la Congresul Partidului Conservator. Deşi a avut altă cravată, a avut acelaşi mesaj: „Nu candidez la Președinție decât dacă am sprijinul PC. M-am pregătit deja pentru câștigarea bunăvoinţei. Am o cravată în culorile dvs”, le-a spus Victor Ponta conservatorilor.

Replica acestora a venit din partea lui Daniel Constantin, președintele PC: „Din câte am înţeles eu din aplauze, Partidul Conservator vă susţine pentru funcţuia de preşedinte al României”.

Mai în glumă, mai în serios, Victor Ponta le-a vorbit conservatorilor despre ce îl leagă de preşedintele fondator al partidului: „Am o mică învidie pe domnul Voiculescu. Cred, totuşi, că Băsescu îl urăşte pe el mai tare decât pe mine. Îi spune totdeauna motanul Felix , mie doar pisic”.

Candidatura lui Victor Ponta este cerută şi de liderul UNPR Gabriel Oprea, dar şi de colegii din PSD.

„Cred că Victor Ponta are obligaţia să ajungă preşedintele României”, a spus Gabriel Oprea, președintele UNPR.

Să te audă Dumnezeu, Gabi”, a replicat vicepremierul Liviu Dragnea.

Alianţa PSD-UNPR- PC şi-a prezentat candidaţii pentru alegerile europarlamentare. Mesajul pentru membrii este că USL, alianţa care a câştigat ultimele alegeri parlamentare, nu a murit.

„Cei care suntem astăzi aici, suntem în continuare USL, suntem cei care îi reprezentăm pe români, suntem cei care în 2012 am avut curaj să dăm jos Guvernul lui Băsescu, să-i batem sistemul şi regimul în algerile parlamentare”, a declarat Victor Ponta.

De la lansarea candidaţilor alianţei PSD- UNPR- PC nu a lipsit primarul Constanţei, Radu Mazăre. Marele absent de la eveniment a fost însă preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. Cele trei partide și-au înscris în cursă 42 de competitori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...