Cele mai multe afişe parodiate vizează alianţa formată din PSD, PC şi UNPR. Decizia social-democraţilor de a folosi în scop electoral fotografii făcute în Belarus şi Ucraina a generat o reacţie pe măsură în mediul virtual. Pe reţelele de socializare şi pe bloguri au apărut imediat replici parodiate.
Sub acelaşi slogan al PSD, „Mândri că suntem români”, a fost luată în vizor şi Maria Grapini.
„Nu cunoaştem originea acestor afişe. Bănuim că este vorba despre nişte proteste paşnice şi amuzante ale cetăţenilor care vor astfel să evidenţieze ridicolul unor politicieni, neputinţele acestora, demagogia”, spune Maria Popa, asistent programe la ActiveWatch.
Nici gafa liderilor PNL şi PMP nu a fost iertată în mediul virtual. Echipele de campanie ale celor două formaţiuni au ales să folosescă acelaşi mesaj pentru europarlamentare pe tricourile electorale.
Gestul Elenei Udrea de a sări cu paraşuta, în scop electoral, nu a rămas netaxat de internauţi. Elena Udrea este ironizată în mediul virtual și pentru fotografiile făcute alături de șeful statului, Traian Băsescu.
„Cât nu există agresiuni, totul e permis în ceea ce priveşte libertatea de exprimare. Atât timp cât ea se încadrează în nişte limite civilizate, oamenii îşi exprimă o părere”, subliniază Maria Popa.
Internauţii au ţinut să le transmită şi un mesaj tranşant politicienilor - oferta electorală se face în funcţie de cerinţele cetăţenilor: