Poliția Română, despre polițistul care dă amenzi pe Facebook: Apreciem sprijinul primit

Data publicării:
pol 1
Foto: Facebook / Politia Romana

Poliția Română răspunde cu umor la moda adoptării la fotografia de profil pe Facebook a pozei cu polițistul care scrie o amendă.

Poliția Română a postat pe Facebook o poză cu deja celebrul polițist care scrie o amendă, pus față în față cu un alt polițist care scrie o amendă. Polițistul care s-a viralizat pe Facebook este polonez, scriu polițiștii români, care îndeamnă în continuare la respectarea restricțiilor impuse în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

„Ne-am uitat pe net zilele astea și am văzut un polițist polonez care a descins în fotografiile de profil ale multor persoane.

Avem de făcut câteva precizări:

1. Apreciem sprijinul colegial primit, împreună putem face lucrurile mai bine.
2. Nu avem normă de amenzi, dar în caz că termină procesele-verbale poloneze, îi dăm noi modelul românesc.
3. Nu trebuie sa aibă lumânări la el, polițiștii nu împart lumină decât în propria familie.
4. Primele cuvinte pe care ar trebui să le învețe sunt „Hristos a înviat”, „bună ziua” și „mulțumesc”.

PS: Apreciem umorul și înțelegem mesajul… avem colegi care au la profil o astfel de fotografie. Vă asigurăm că scopul nostru nu este să dăm amenzi și nici nu avem normă.

Știm că majoritatea oamenilor sunt de bună credință și fac eforturi pentru a respecta restricțiile impuse pentru protejarea celor vulnerabili și le mulțumim pentru aceasta.

Ne dorim ca efortul pe care cu toții îl facem acum să fie unul cât mai scurt, iar când totul se va termina să îi avem pe toți cei dragi alături de noi. Acest lucru ține de modul în care fiecare dintre noi reușește să pună interesul comunității din care face parte deasupra interesului personal”, a scris Poliția Română în mesajul de pe Facebook.

Editor: B.P.

pol
Foto: Facebook / Politia Romana

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri