„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la o pacientă internată într-un spital din București, Serviciul Investigații Criminale din Poliția Capitalei a declanșat verificări cu privire la aspectele semnalate în mass media”, transmite Poliția Capitalei.
Până la acest moment nu a fost identificată vreo plângere cu privire la această situație, a mai precizat sursa citată.
O pacientă a fost arsă pe masa de operații la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce un chirurg ar fi greșit substanțele de dezinfecție, iar la contactul cu electrocauterul, pielea femeii a luat foc, spune Emanuel Ungureanu. Ministrul Sănătății anunță că a trimis inspectori în control.