Poliția aeriană a României, asigurată în an centenar de piloți militari canadieni

Data publicării:
can2

După şapte ani de încercări, România a reuşit să intre în NATO în 2004. După aderare, statele aliate ne-au ajutat să apărăm flancul estic al organizației nord-atlantice. În an centenar, a venit rândul canadienilor: au venit cu 135 de militari și cinci avioane de vânătoare. Piloții și echipa din spatele misiunilor de poliție aeriană sunt mândri că vor fi o parte deloc de neglijat, din sărbătoarea națională de 1 Decembrie.

CF 18 Hornet, sau „viespea”, mai pe înțelesul nostru. O bijuterie tehnică pe care multe forțe aeriene o consideră cea mai fiabilă aeronavă de luptă a momentului. Un avion care anul acesta păzeşte România şi limita estică a NATO. După ce Rusia a anexat Crimeea, pe rând, România s-a bucurat de sprijin american, britanic, iar acum a venit rândul canadienilor să îndeplinească misiuni de poliţie aeriană pe flancul estic al NATO. Vreme de patru luni, echipajul venit din țara frunzei de arțar va apăra graniţele României. Îi comandă Timothy Woods, un pilot cu o vastă experienţă la manşă.

Timothy Woods, comandantul detașamentului canadian: Am avut o interceptare cu avioanele noastre și cred că interceptarea în sine a fost una profesionistă, atunci când am zburat lângă avionul rusesc, ne-am făcut cu mâna și ne-am văzut fiecare de drum. Nu cred că sunt relații tensionate deasupra Mării Negre.

Comandatul are în subordine 134 de oameni gata să intervină în fiecare moment. Misiunea de poliție aeriană extinsă îi obligă să fie mereu gata de luptă: aeronavele CF 18 Hornet pot decola în doar câteva minute din clipa în care e dată alarma. Piloți sau ingineri deopotrivă, cu toții iubesc avionul cu care au venit în România.

Steeven Maltais, tehnician: Avem o cameră de filmat cu care, atunci când ești în aer, poți să zoom-ezi, dacă trebuie să lansăm bombe, dacă trebuie să inspectăm ceva, să facem recunoaștere, este foarte eficientă. Dacă ne lăsăm puțin în jos, vedem că trenul de aterizare este foarte gros, ca să suporte multă presiune când lovim uscatul, așa cum se întâmplă pe un portavion. Este foarte bine structurat.

CF 18 Hornet este un aparat de zbor impresionant. Chiar dacă nu este cel mai rapid avion de vânătoare din lume, canadienii îl consideră cel mai fiabil. Poate transporta peste şase tone de armament, iar avionica sa este una dintre cele mai avansate. Raza de acțiune a unui Hornet la viteză de croazieră este de nu mai puțin de 3.300 de km. Are 17 metri lungime şi cântăreşte 11.200 de kilograme, fără echipamente.

Timothy Woods, comandantul detașamentului canadian: Știi ceva? Chiar este ușor de manevrat, cred că asta este parte din ce oferă avioanele de vânătoare din generația a patra. Se folosesc sisteme electronice, ergonomie în cockpit, a devenit ușor pentru o singură persoană să-l opereze, când în generația trecută erau multe cu dublă comandă. Evacuarea se mișcă, se deschide și se închide, dacă ai mai multă sau mai puțină putere. Este o cutie pe avion, la motor, este ca un creier care simte presiunea din motor și se va ajusta în funcție de putere. Este făcut din titan și un înveliș ceramic pentru a împrăștia mai bine căldura.

Ziua Națională a României este zi de sărbătoare și pentru canadienii din detaşamentul de poliţie aeriană.

Robert Cattell, soldat, poliția militară: Pe 1 Decembrie voi purta drapelul, vom fi o divizie, parte din contingentul nostru, la București. Abia aștept să fac asta, este o onoare, un privilegiu. Personal, nu am mai făcut asta până acum, așa că m-am oferit și am fost suficient de norocos să fiu selectat.

Canadienii au mai fost în 2014 la Câmpia Turzii, iar anul trecut aici, la Mihail Kogălniceanu. Sunt 135 de militari cu cinci aeronave CF18 Hornet. Iată cum, în ultimii ani, canadienii au devenit o prezență importantă în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Care era numele real al astroloagei Minerva. Din ce cauză a murit la 66 de ani
Pro FM
Hailey Bieber neagă acuzațiile că ar fi ironizat-o pe Selena Gomez: „O poveste veche și obosită”
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump declanșează războiul economic cu Canada, în timp ce amenință cu anexarea: Taxe de 50% pe aluminiu și...
Newsweek
CCR a decis că pensiile militare nu cresc. Cum pot fi afectate și pensiile contributive?
Digi FM
Cântăreţul sud-coreean Wheesung a murit la vârsta de 43 de ani. Ce a scris pe internet înainte să fie găsit...
Digi World
Secretul unui intestin fericit și al unei minți echilibrate. Fructele care pot scădea semnificativ riscul de...
Digi Animal World
Misiune spectaculoasă de salvare! Un cal blocat într-un șanț adânc, ridicat cu un ham uriaș de pompieri
Film Now
Cum arată George Clooney după ce și-a vopsit părul. „Soției mele nu o să-i placă, copiii vor râde de mine...
UTV
Bianca Censori, din nou în centrul atenției! Apariție incendiară pe role în Italia