Salvamontiştii din ţară au avut 125 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore, cele mai multe înregistrându-se în zona Braşovului.
La Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 125 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, astfel: 15 apeluri pentru Salvamont Municipiul Braşov, 11 pentru Salvamont Lupeni, 10 pentru Salvamont Alba şi câte 9 pentru Salvamont Borşa, Gorj şi Suceava.
Au mai fost intervenţii ale salvatorilor montani din Sibiu (8), Caraş Severin-Muntele Mic (7), Voineasa şi Bihor (câte 6).
Apeluri de urgenţă au fost primite şi pentru Salvamont Maramureş, Predeal, Prahova-Buşteni, Neamţ, Vatra Dornei, Azuga, Dâmboviţa, Caraş Severin-Semenic, Mureş, Rodna, Harghita, Prahova, Bran, Cluj, Petroşani, Buzău, Suceava, Gorj, precizează duminică Salvamont.
În cazul acestor intervenţii au fost salvate 125 de persoane. Dintre acestea 47 au fost predate la Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. S-a înregistrat şi un deces, un bărbat care făcea singur drumeții a fost găsit mort în Munții Călimani, la aproape 2000 de metri altitudine.
S-au mai primit 63 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre domeniile schiabile şi traseele turistice din zona montană.
Editor : A.A.