Patru medici de la Institutul „Marius Nasta” au fost reținuți. Ar fi luat mită pentru operații

Data actualizării: Data publicării:
medic care a luat mita
FOTO: Profimedia images

Noi informații în dosarul de corupție de la Spitalul Marius Nasta, din Capitală. Patru medici, chirurgi cunoscuți și rezidenți, au fost reținuți după ore în șir de audieri și percheziții. Alte cadre medicale au primit control judiciar.

Audierile de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-au întins până după miezul nopții.

Un medic a stat peste șapte ore la audieri, pentru că a trebuit să dea declarații în legătură cu posibile fapte de corupție.

Procurorii și polițiștii de la Direcția Generală Anticorupție au descoperit că încă de anul trecut mai mulți medici rezidenți, chirurgi și anesteziști ar fi luat mită de la pacienți pentru a face controale înainte de operații, după operații, dar și pentru a face intervenții chirurgicale.

Nouă persoane au fost implicate, patru medici, printre care și doi medici chirurgi cunoscuți, profesori universitari la UMF Carol Davila, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar doi rezidenți au fost reținuți alături de el, patru cadre medicale au primit control judiciar, iar un altul nu a fost găsit, pentru că ar fi în concediu.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile