Patru cadre de la Serviciul de Ambulanţă Ţăndărei au fost confirmate cu Covid-19. Întreg personalul medical a fost izolat la domiciliu, iar activitatea Ambulanţei Ţăndărei a fost suspendată, a anunţat, marţi, Prefectura Ialomiţa.
Spitalul Ţăndărei va fi deservit de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Slobozia, scrie Agerpres.
Primul caz de infecţie cu noul coronavirus la Serviciul de Ambulanţă Ţăndărei a fost depistat în data de 11 aprilie. Două zile mai târziu, pe 13 aprilie, au mai fost înregistrate încă trei cazuri, în urma testării întregului personal medical, asistente si ambulanţieri contacţi cu primul caz pozitiv.
"Doua dintre aceste persoane au fost internate în ziua depistării la Spitalul Suport COVID-19 Feteşti şi una la Spitalul Colentina, motiv pentru care s-a dispus măsura de izolare la domiciliu a întregului personal medical din cadrul Serviciului de Ambulanţa Ţăndărei şi suspendarea activităţii acestuia", a precizat sursa citată.
În judeţul Ialomiţa, sunt confirmate cu COVID-19 un număr de 108 persoane, 430 persoane se află în carantină, 529 persoane sunt autoizolate şi monitorizate la domiciliu, 133 persoane sunt ieşite din izolare, iar opt persoane au fost declarate vindecate.
Editor: B.P.