Parlamentul European a votat pentru renunţarea la schimbarea orei de vară

Data publicării:
ceas

Eurodeputaţii au votat marţi, cu o largă majoritate, abolirea schimbărilor sezoniere ale orei în Uniunea Europeană în 2021.

Un număr de 410 eurodeputaţi au votat pentru propunere, 192 împotrivă şi 51 s-au abţinut.

În conformitate cu o propunere adoptată la începutul acestei luni şi de Comisia pentru transport şi turism a Parlamentului European, statele membre UE vor renunţa la practica de a-şi schimba ora de două ori pe an şi vor decide dacă preferă să rămână la ora standard sau de iarnă sau să menţină permanent ora de vară.

Conform proiectului de rezoluţie, ţările europene care decid să menţină permanent ora de vară vor efectua ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Pe de altă parte, ţările care preferă să rămână la ora standard sau de iarnă îşi vor putea schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Statele membre trebuie să informeze Comisia Europeană asupra alegerii lor înainte de aplicarea măsurii până în aprilie 2020, iar apoi să se coordoneze cu executivul comunitar pentru ca deciziile individuale luate să nu afecteze funcţionarea pieţei unice.

Această coordonare înseamnă practic ca toate părţile să-şi depăşească problemele în domenii precum orarul zborurilor şi al altor mijloace de transport. Dacă Comisia Europeană sesizează probleme cu implementarea, poate dispune o întârziere de 12 luni.

Comisia Europeană a propus în 2018 abolirea schimbării sezoniere a orei după un sondaj la nivelul UE, în urma căruia măsura s-a bucurat de un sprijin copleşitor. Practic, din 4,6 milioane de răspunsuri, 84% au fost în favoarea renunţării la schimbările orare.

Iniţial, Comisia a dorit să impună la renunţarea la această practică din 2019, dar rapiditatea demersului a întâmpinat rezistenţă din partea unora dintre statele membre.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Simona Halep revine în forță și își reia drumul spre glorie: Marea campioană va...
Digi FM
Nicușor Dan, despre campania lui Călin Georgescu: “Specialiştii cu care am vorbit spun că trece de 10...
Pro FM
Cum arată mama lui Fuego și ce mesaj emoționant i-a transmis public de ziua ei. Fanii, impresionați complet...
Film Now
Cum arată Milla Jovovich, în 2024, la 49 de ani. Imagini de colecție cu celebra actriță
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
De ce pensia intră pe card, în ianuarie, mult mai devreme? Ce bani iau în plus pensionarii?
Digi FM
Iluzie optică: Poți să găsești ursul polar din imagine? Doar cei mai inteligenți reușesc în mai puțin de 5...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Imagini virale cu trei lupi care apar pe o pârtie de schi renumită din Italia: „Se antrenează să fie mai...
Film Now
Cum o privește el, nu o privește nimeni! Keanu Reeves, fascinat de Alexandra Grant pe covorul roșu la...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic