Parchetul European, anchetă in rem la Câmpulung. Primarul Elena Lasconi acuză un atac al PSD: „Nu am nimic de ascuns”

Data actualizării: Data publicării:
elena lasconi face declaratii
Elena Lasconi, primarul oraşului Câmpulung Muscel. Foto: Inquam Photos / George Călin

Parchetul European anchetează firme private din Câmpulung. Acestea ar fi obținut fraudulos bani europeni, într-un proiect mai amplu coordonat de primărie. Elena Lasconi spune că instituția pe care o conduce nu ar avea nicio implicare în acest dosar. Într-un răspuns pentru Digi24, procurorii europeni au transmis că în acest moment cercetările sunt în curs și vizează fapte, nu persoane.

 

Parchetul European face verificări cu privire la unele companii private care ar fi obținut fonduri europene fraudulos, folosind documente false, inexacte sau incomplete. Sesizarea a fost depusă de un cetățean, încă de la începutul acetui an. Însă, în acest moment, cercetările vizează doar fapte, nu și persoane.

„Parchetul European a fost sesizat de o persoană privată în legătură cu suspiciuni legate de companii private, care ar fi obținut fonduri europene, în anul 2023, în baza unor documente sau declarații false, inexacte sau incomplete. În acest moment, investigația vizează fapte, nu persoane (in rem),” a transmis Parchetul European într-un răspuns pentru Digi24.

Informația a fost făcută publică în presa locală și se vorbește despre o suma totală a proiectului de peste 500 de mii de euro.

Din informațiile Digi24, a fost derulat într-adevăr un proiect amplu cu fonduri europene, în care primăria a fost coordonatorul principal. Au fost implicate și Spitalul Municipal, un liceu din Câmpulung și Direcția de Asistență Socială și cele două firme implicate sunt cercetate.

Elena Laconi: „Disperare mare pe la PSD”

După apariția informațiilor, Elena Lasconi susține că primăria nu ar fi fost implicată și că acele firme sunt responsabile de desfășurarea propriilor activități. „Până acum, nu au fost solicitate informații referitoare la acest proiect și nici nu am fost sesizată cu privire la existența vreunei cercetări”, a mai transmis aceasta. În plus, susține că întreagă situație ar fi fost instrumentată politic de PSD.

„Disperare mare pe la PSD de s-au apucat să arunce prin presă informații că un proiect cu fonduri europene de la Primărie ar fi verificat de Parchetul European. Întotdeauna am dat dovadă de transparență! Ne-am asigurat că proiectele s-au derulat și implementat conform cererilor de finanțare, iar în calitate de lider de parteneriat ne-am îndeplinit obligațiile care ne reveneau. Cât despre parteneri, prin acordul de parteneriat aceștia și-au asumat propriile activități, de a căror desfășurare ar fi trebuit să se asigure.

Suntem gata să prezentăm toate informațiile ce țin de proiect, dacă va fi cazul. Până la acest moment, nu au fost solicitate informații referitoare la acest proiect și nici nu am fost sesizată cu privire la existența vreunei cercetări.

Nu am nimic de ascuns! Am avut două-trei controale pe zi de la toate instituțiile din România. Nu s-a găsit nimic în neregulă. Să verifice și cele europene, răspund la orice întrebare!
Realitatea este că am adus în Câmpulung fonduri europene cât bugetul orașului pe 40 de ani, comunitatea aceasta se dezvoltă. Și îmi doresc ca acest model de succes de la nivel local să-l transform în proiect național.

Pe Dan Barna, acum cinci ani, l-au șicanat la fel. I-au inventat un dosar cu fonduri europene, s-a dovedit că au fost acuzații fabricate. Adevărul a ieșit în cele din urmă la iveală. Târziu, dar a răzbit! Nu mă las intimidată de toate aceste mișcări ale unor politicieni vechi, care simt disperarea că România își dorește un alt drum. Noi să fim sănătoși, că mizeriile PSD-PNL vor tot curge! Nu am făcut nimic greșit, nu mă opresc din drumul meu!” a transmis Elena Lasconi, pe pagina de Facebook.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...