La Suceava, pacienți cu COVID în stare gravă refuză să primească oxigen. Medic: „Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine”

Data actualizării: Data publicării:
exterior spitalul județean Suceava
Foto: Facebook/Spitalul Județean Suceava

Pacienți cu COVID-19 ajunși la Spitalul Județean Suceava în stare gravă refuză oxigenul, potrivit managerului Spitalului Județean Suceava, Alexandru Calancea.

Vin mulți pacienți care susțin că ei nu cred în existența acestui virus. Nu vor să țină masca cu oxigen. Trebuie să ducem o adevărată luptă de convingere. Mulți susțin că au citit ei și știu mai bine. Nu avem ce face. Ăștia suntem, fiecare cu temperamentul și caracterul său. Noi sperăm să facem față acestui val doi, care este mult mai agresiv decât primul”, a declarat pentru Obiectiv de Suceava medicul cardiolog Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean Suceava, care a mai precizat că au fost pacienți care au decedat pentru că au refuzat să primească oxigen.

În această perioadă, se găsește cu greu un loc la Terapie Intensivă Covid, în Suceava, iar pacienții care ajung în stare gravă așteaptă ore în șir să se elibereze un pat, lucru care se întâmplă, de regulă, după ce moare cineva.

Astfel, un bărbat de 54 de ani, din Vatra Dornei, a așteptat timp de 8 ore să fie internat la Terapie Intensivă, timp în care a primit oxigen la Urgențe.

Au încercat colegii mei la toate spitalele limitrofe. Și la Bârlad au sunat, dar peste tot au primit același răspuns: «Nu avem niciun loc». Lumea nu înțelege că situația este foarte gravă. Mâine avem o ședință și sperăm că și celelalte spitale din județ vor începe să preia cazuri Covid-19”, a mai declarat medicul Alexandru Calancea.

Miercuri dimineață era un singur loc liber la secția de Terapie Intensivă Covid de la Spitalul Suceava.

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...