Ordonanța pentru restituirea permiselor dacă nu se primesc rezultatele analizelor în 72 de ore a fost publicată în Monitorul Oficial

Data publicării:
politia
Guvernul a adoptat, joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ordonanţa de urgenţă care prevede reţinerea permisului de conducere pentru şoferii ce refuză testarea sau ies pozitiv la testul pentru alcool ori substanţe psihoactive şi restituirea lui dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare a fost publicată luni în Monitorul Oficial.

Guvernul a adoptat, joi, un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea acestora în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române. Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.

"Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive", se menţionează în document.

De asemenea, în vederea monitorizării demersurilor întreprinse pentru realizarea scopului menţionat, prin proiect se stabileşte ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne să prezinte, lunar, Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore şi la măsurile adoptate în acest sens.

"În mod corelativ, prin proiect se propune ca permisul de conducere retras potrivit art. 38 alin. (5) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin", se precizează în actul normativ, notează Agerpres.

Totodată, prin proiect se propune, pentru identitate de tratament, ca, în situaţia în care permisul de conducere a fost reţinut în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b) din OUG 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută la art. 336 alin. (2) din Codul penal, ca urmare a testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, acesta să se restituie în baza rezultatului analizei mostrelor biologice prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.

Având în vedere că demersul vizează stabilirea unor măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se propune ca măsurile stabilite prin acest act normativ să fie aplicabile şi persoanelor ale căror permise de conducere au fost retrase sau reţinute în aceleaşi situaţii, cu precizarea că termenul de 72 de ore să fie calculat de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă, mai prevede proiectul.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri