Orban: Nu vrem să aplicăm politici de austeritate. Ne-am gândit la familiile afectate de șomaj tehnic cu angajați la stat și la privat
Data actualizării: Data publicării:
Premierul Ludovic Orban a explicat vineri că șomajul tehnic pentru angajații din sectorul public nu mai este de actualitate pentru că, pe de o parte, starea de urgență se încheie în 15 mai, iar pe de alta că s-a luat în calcul situația în care, într-o familie, ambii angajați - unul la privat și altul la stat - ar fi afectați de șomaj tehnic. Nu este intenția noastră să aplicăm politici de austeritate, a spus premierul.
"În sectorul public, șomajul tehnic nu mai e aplicabil, pentru că starea de urgență se încheie în 15 mai, măsura ar fi fost eficientă dacă puteam să o aplicăm o lună, adică 15 zile să lucreze unii, iar în timpul acesta ceilalți să stea acasă.
Cea mai mare parte a angajaților din instituțiile publice își fac datoria. Cine nu își face datoria va pleca.
Am luat în calcul și un lucru care nu e lipsit de semnificație. În foarte multe familii sunt persoane afectate de șomaj tehnic, sunt persoane angajate în instituții publice și persoane angajate în mediul privat. Dacă afectam ambele venituri ale familiei, ar fi existat un risc mai mare.
Intenția noastră nu e să aplicăm politici de austeritate.
Menținerea unei cereri la un nivel cât mai ridicat e o garanție a recuperării economice cât mai repede.
Cât omul are venituri își păstrează dorința de a cumpăra, cât ușor-ușor revine la un consum normal, asta e un semnal pozitiv pentru economie, și va permite reluarea foarte multor activități de producție, de servicii aferente satisfacerii nevoilor oamenilor", a spus Ludovic Orban.