Ora de iarnă 2018. Ceasurile s-au dat cu o oră înapoi în această noapte

Data actualizării: Data publicării:
ora de iarna 2018. cand schimbam ceasurile
Foto: Shutterstock

România a trecut duminică, 28 octombrie, la ora de iarnă 2018. Astfel, ora 4.00 a devenit ora 3.00. Trecerea la ora de iarnă 2018 va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an. CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de iarnă 2018 nu va afecta în niciun fel mersul trenurilor aflat acum în vigoare.

ora de iarna 2018. cand schimbam ceasurile
Trecerea la ora de iarnă 2018 va face ca ziua de 28 octombrie să fie cea mai lungă din acest an (Foto: Shutterstock)

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (față de trei ore când e ora de vară).

Numerotarea fusurilor începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich din Marea Britanie, către est. Pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale este ora fusului 1, iar a Europei Orientale, ora fusului 2. 

România se află în fusul orar 2, iar Timpul Legal Român se aplică din ultima duminică a lunii octombrie până în ultima duminică a lunii martie, când România trece la ora de vară, iar diferenţa faţă de UTC este de trei ore.

Citiți și: 

Ora de iarnă 2018. Ce efecte va avea schimbarea orei asupra organismului

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vara au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania. Pe 19 martie 1918 a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii, dar a fost folosită doar până în 1919. Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state, dar perioada variază de la o ţară la alta.  

Ora de iarnă 2018. Cum va fi afectat mersul trenurilor

În tările vecine României, trecerea la ora de iarnă 2018 se va face în aceeași zi, 28 octombrie 2018. Astfel, între stațiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula normal, după orele afișate în mersul trenurilor aflat în vigoare.

„Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pe toţi pasagerii să se asigure că au bilet, pentru evitarea taxării suplimentare în tren corespunzătoare rangului de tren şi zonei kilometrice şi/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon din staţiile CFR, 021/9521 (pentru traficul intern plecări/sosiri din Bucureşti Nord) sau să se adreseze personalului din staţii”, au anunţat reprezentanţii CFR Călători, citați de adevarul.ro.

Ora de iarnă 2018. Cum va fi afectat mersul trenurilor
CFR Călători a anunțat că trecerea la ora de iarnă 2018 nu va afecta în niciun fel mersul trenurilor aflat acum în vigoare (Foto: Agerpres)

România ar putea renunța, începând cu 2019, la alternarea orei de vară cu ora de iarnă

Comisia Europeană a propus, anul acesta, renunţarea la schimbarea sezonieră a orei în Europa în 2019, oferind statelor membre libertatea de a decide o dată pentru totdeauna dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau de iarnă. Asta înseamnă că, România va trebui să decidă, la rândul ei, dacă preferă ora de vară sau cea de iarnă.

În discursul său privind starea Uniunii, preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: „Cu toţii afirmăm în discursurile noastre că dorim să acţionăm la nivel macro în chestiunile de importanţă majoră şi la nivel micro în chestiunile de importanţă minoră. Dar nu există aplauze atunci când legislaţia UE prevede faptul că europenii trebuie să schimbe ora de două ori pe an. Astăzi, Comisia propune schimbarea acestei situaţii. Schimbarea orei trebuie să înceteze. Statele membre ar trebui să decidă singure ca cetăţenii lor să trăiască în condiţii de oră de vară sau de iarnă. Este o chestiune de subsidiaritate. Mă aştept ca Parlamentul şi Consiliul să împărtăşească acest punct de vedere şi să găsească soluţii care funcţionează pentru piaţa noastră internă. Suntem în întârziere”

Propunerea legislativă urmăreşte să asigure faptul că orice modificări sunt efectuate în mod coordonat între ţările vecine, astfel încât să se garanteze funcţionarea adecvată a pieţei interne şi să se evite fragmentarea, care ar putea apărea dacă unele state membre păstrează dispoziţiile referitoare la schimbarea sezonieră a orei, în timp ce altele renunţă la ele.

Comisarul pentru transporturi, Violeta Bulc, a declarat: „Propunem renunţarea la schimbarea sezonieră a orei începând cu anul viitor. Acest calendar foarte ambiţios va permite cetăţenilor să beneficieze de această măsură fără întârziere. În prezent invităm statele membre şi întreprinderile să facă pregătirile necesare pentru a asigura o abordare coordonată în întreaga UE”

Ora de iarnă
România trece duminică, 28 octombrie, la ora de iarnă 2018. Astfel, în acest weekend, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 devine ora 3.00 (Foto: Shutterstock)

Propunerea Comisiei: înlătură obligativitatea schimbării sezoniere a orei în întreaga Uniune Europeană; stabileşte un calendar clar şi scurt pentru intrarea în vigoare a măsurii; încurajează consultarea la nivel naţional şi european, pentru a se asigura o abordare coordonată între statele membre.

Propunerea reprezintă încă un exemplu al atitudinii Comisiei prezidate de Juncker, aceea de a acţiona la nivel macro în domeniile de mare importanţă, lăsând la latitudinea statelor membre posibilitatea de a decide în cazurile în care ele sunt cele mai în măsură să o facă.

În pasul următor, propunerea Comisiei Europene va fi examinată de Parlamentul European şi de Consiliu pentru a-şi da acordul lor.

Pentru a permite o tranziţie fără probleme, conform propunerii Comisiei, fiecare stat membru ar trebui să comunice, până în aprilie 2019, dacă intenţionează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima trecere obligatorie la ora de vară ar avea loc duminică, 31 martie 2019. Ulterior, statele membre care doresc să revină permanent la ora de iarnă ar putea să mai facă o ultimă schimbare sezonieră a orei duminică, 27 octombrie 2019. De la acea dată, schimbarea sezonieră a orei nu va mai fi posibilă.

Acest calendar este condiţionat de adoptarea de către Parlamentul European şi Consiliu a propunerii Comisiei până cel mai târziu în martie 2019.

Ora de iarnă 2018
Trecerea la ora de iarnă 2018 ar putea fi ultima dată când vom fi nevoiți să dăm ceasurile cu o oră înapoi (Foto: Shutterstock)

Ţările europene au introdus dispoziţiile privind orarul de vară în secolul trecut pentru a economisi energie, în special în vremuri de război şi în timpul crizei petroliere din anii 1970.

Începând cu 1980, Uniunea Europeană a adoptat treptat acte legislative care să pună capăt schemelor naţionale divergente în materie de schimbări ale orei. Cu toate acestea, în 2018, scopul schimbării orei a devenit mult mai puţin relevant, existând studii care sugerează că economiile de energie sunt în prezent minore, iar cetăţenii se plâng tot mai mult de efecte negative asupra sănătăţii.

Schimbarea orei a fost, într-adevăr, din ce în ce mai mult contestată de cetăţeni, de Parlamentul European şi de un număr tot mai mare de state membre. Pornind de la cererea Parlamentului European, şi ca parte a unei evaluări a dispoziţiilor în vigoare, Comisia a organizat o consultare publică în vara anului 2018, care a primit 4,6 milioane de răspunsuri - cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul oricărei consultări publice organizate de Comisia Europeană. 84 % dintre respondenţi au fost în favoarea renunţării la schimbarea sezonieră a orei.

Comisia Europeană a concluzionat că nu este necesar ca schimbarea sezonieră a orei să fie reglementată în continuare de la Bruxelles şi că statele membre ar trebui să aibă libertatea de a decide dacă doresc să utilizeze ora de vară sau ora de iarnă şi de a trata chestiunea la nivel naţional, în conformitate cu principiul subsidiarităţii.

Așadar, România va trebui să decidă anul viitor dacă va rămâne la ora de iarnă 2018 sau vom face din nou trecerea la ora de vară, urmând ca aceasta să fie ultima schimbare de acest fel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
S-a aflat secretul succesului FCSB din era Reghecampf: „Fotbaliștii făceau ozonoterapie în fund, pentru că în...
Newsweek
Negocieri dure pe creșterea pensiilor. Ultima necunoscută: Cât timp vor fi înghețate? DOCUMENT
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...